Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noul pachet de măsuri fiscale, discutat în coaliţie. Se ia în calcul varianta cu două cote TVA, de 9% şi 19%. Ce propun liberalii

PNL şi PSD reiau discuţiile despre măsurile fiscale care să ducă la reducerea deficitului bugetar. Surse liberale au precizat că PNL nu susţine introducerea de măsuri care să afecteze mediul de afaceri şi propune reducerea cheltuielilor, la nivelul instituţiilor statului, fiecare ministru urmând să îşi vină cu un astfel de plan, relatează news.ro. În privinţa TVA, este posibil să rămână doar două cote, de 9% şi 19 % şi să dispară TVA-ul de 5%.

de Redactia Observator

la 24.07.2023 , 10:56

Noul pachet de măsuri fiscale, discutat în coaliţie. Se ia în calcul varianta cu două cote TVA, de 9% şi 19%. Ce propun liberalii Noul pachet de măsuri fiscale, discutat în coaliţie. Se ia în calcul varianta cu două cote TVA, de 9% şi 19%. Ce propun liberalii - Inquam Photos / George Călin

Noul pachet de măsuri fiscale, pe care executivul trebuie să îl adopte pentru a creşte veniturile la bugetul de stat, va fi discutat, astăzi, în şedinţa coaliţiei de guvernare. Liberalii vor merge în coaliţie cu principiul că măsurile impuse la nivelul Executivului nu trebuie să afecteze mediul de afaceri şi susţin că şi la nivelul instituţiilor statului trebuie să se vină cu un pachet de măsuri pentru reducerea cheltuielilor. 

Coaliţia reia discuţiile pe măsurile fiscale de reducere a deficitului

PNL vrea ca fiecare ministru să vină cu un plan de reducere a cheltuielilor, care să nu inclusă concedieri. 

Articolul continuă după reclamă

În privinţa TVA, s-a  discutat despre păstrarea a doar două cote de TVA, de 9% şi 19% şi renunţarea la cota de 5%. În privinţa impozitului pe clădirile scumpe, s-a cerut o analiză privind media europeană şi exemplele din ale ţări privind introducerea unui astfel de impozit. 

Pe acelaşi subiect

Premierul Ciolacu sugerează că vor rămâne doar 2 cote de TVA, de 9% și 19%

Măsurile fiscale ar urma să fie prezentate în acelaşi timp cu rectificarea bugetară, Executivul fiind presat să arate prin aceasta că poate reduce deficitul, astfel încât să respecte acordul cu Comisia Europeană. 

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat vineri că Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) va rămâne 9% la mâncare şi la medicamente, întrebând de ce pentru cluburi TVA este de 5% şi dacă este normal acest lucru, precizând că sunt prea multe excepţii în România.

"În discuţia mea cu Comisia - şi au dreptate, "Domnule, trebuie să fie o ordine, nu puteţi veni cu şapte tipuri de TVA. Hotărâţi-vă!". Şi am convenit că 9% rămâne mâncarea, rămân medicamentele, rămân protezele. Iertaţi-mă, de ce la cluburi este 5% TVA? Vă întreb pe dumneavoastră, e normal acest lucru? Sunt mult prea multe excepţii în România, lucru pe care nu ni l-a spus numai Comisia, l-au spus toate forurile financiare. Să pierdem toate fondurile europene şi să intre România într-un colaps, eu nu am să fac acest lucru, indiferent de ce voci vor apărea şi voi ieşi la dumneavoastră, la televiziuni, la presă unde doriţi şi o să explic foarte clar de ce trebuie făcut acest lucru. Normal, după ce voi lua decizii", a afirmat Ciolacu la finalul săptămânoo trecute. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Noul pachet de măsuri fiscale, discutat în coaliţie. Se ia în calcul varianta cu două cote TVA, de 9% şi 19%. Ce propun liberalii