Un nou parlamentar PSD trece la Pro România: "Din nefericire, speranţa mea s-a năruit"
Adian Pau, deputat de Timiș, a anunțat într-o postare pe Facebook că va pleca din Partidul Social Democrat pentru a se înscrie în Pro România. Este al patrulea parlamentar PSD care îşi anunţă, în această săptămână, trecerea la formațiunea condusă de Victor Ponta.
Adian Pau, deputat de Timiș, a anunțat într-o postare pe Facebook că va pleca din Partidul Social Democrat pentru a se înscrie în Pro România. Este al patrulea parlamentar PSD care îşi anunţă, în această săptămână, trecerea la formațiunea condusă de Victor Ponta
În postarea sa de sâmbătă, deputatul Adrian Pau, un apropiat al lui Sorin Grindeanu, aminteşte cum PSD şi-a schimbat propriul Guvern.
”În urmă cu un an şi jumătate, conducerea Partidului Social Democrat a decis să adauge o filă neagră în istoria politicii româneşti şi şi-a dat jos propriul guvern în urma unei moţiuni de cenzură, una pe care nu am susţinut-o şi am refuzat să o votez. De atunci, PSD a luat-o pe un drum greşit şi s-a abătut de la principiile şi ideile care ne-au adus de-a lungul anilor atâtea victorii în luptele politice”, a scris Pau.
Adrian Pau spune că încă din 2017 a atras atenţia că partidul merge într-o direcţie greşită.
”Spuneam încă din luna iunie a anului 2017 că mergem într-o direcţie greşită, dar nu am fost ascultat. În tot acest timp, am sperat că lucrurile se vor îndrepta şi că vom reuşi să ne respectăm principiile, dar mai ales promisiunile electorale, cele pentru care milioane de români ne-au votat. Din nefericire, speranţa mea s-a năruit, dar nu numai a mea, ci a foarte multor români care au crezut în programul de guvernare al Partidului Social Democrat şi ne-au mandatat pentru a-i reprezenta cu încrederea că vom îndrepta multe lucruri”, a mai scris Adrian Pau.
Deputatul mai spune că a decis să se alăture Pro România şi a expus şi motivele.
”Într-un partid în care delictul de opinie este pedepsit până la excludere, într-un partid în care contează o singură voce şi un singur interes, nu se poate coabita. Am decis ca de astăzi să mă alătur echipei Pro România, o echipă în care cred şi în care se regăsesc mulţi dintre prietenii alături de care am luptat în 2016 pentru scorul istoric reuşit de PSD. Plecarea mea la Pro România nu înseamnă abaterea de la principiile social-democraţiei ci, din contră, o luptă pentru consolidarea lor. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din Partidul Social Democrat pentru sprijinul pe care mi l-au acordat în toţi aceşti ani şi îi asigur că rămân acelaşi om pe care pot conta mereu”, a mai scris Pau.
sursa: news.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰