Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Politicienii spun lucruri trăsnite. Românii, cu buzunarele goale şi loviţi de scumpiri, dar încurajaţi să practice golful

Scumpirile ne sufocă, dar şi mai mult ne sufocă indignarea în faţa declaraţiilor sfidătoare ale celor care ne conduc. Complet rupt de realitate, preşedintele ne încurajează pe toţi să jucăm golf.

de Redactia Observator

la 19.09.2021 , 20:05

Costă doar în jur de 2000 de euro să te apuci.  Cam cât spunea premierul Cîţu că au salariile 1% dintre români. Acelaşi prim-ministru care nu ştie cât costă o pâine. C-aşa e în golf: încerci până nimereşti. 

Într-un univers paralel, cetăţeanul român nu mănâncă pâine, nu consumă niciun megawatt, lucrează şi part-time, iar în timpul liber poate fi găsit pe nenumăratele terenuri de golf care împânzesc ţara. 

Klaus Iohannis: Golful se poate practica la orice vârstă. Şi încurajez pe cât mai mulţi să practice acest frumos sportUn sport care nu este deloc exclusivist.

Vezi și

Deloc exclusivist, în realitatea pe care o trăieşte şeful statului, În a noastră - ajungem la aproape 10.000 de lei. Adică vreo 2.000 de euro pentru a practica golf. Chiar şi pensionarele ar putea să-şi bage crosele în vechiul cărucior pentru piaţă. Iar în drum spre terenul de golf, să mănânce pâinea premierului.

Pe acelaşi subiect

Florin Câţu premierul României: "Alimentele sunt ieftine, puterea de cumpărare creşte. //////Românii sunt mai fericiţi".

Asta declara premierul în iunie. Pentru ca mai apoi să ne spună că nu pune preţ pe pâinea noastră cea de toate zilele. El nu consumă, poate doar cozonac. 

Politicienii spun lucruri trăsnite

Reporter: Ştiţi cât e preţul la o franzelă, la un litru de ulei?

Florin Cîţu, premierul României: Nu, nu. Nu mănânc pâine.

Şi în general, românii anului 2021, nu consumă. În viziunea unui oficial din energie, ar putea renunţa şi la curent electric pentru a face economii. Pe principiul "ai bani, mănânci, n-ai bani nu ţi-e foame".

George Niculescu - secretar de stat Ministerul Energiei: Cel mai ieftin megawatt este cel pe care nu-l consumăm

Iar dacă ne tot văităm că nu sunt bani, ministrul Muncii Raluca Turcan are o soluţie la care ne şi mirăm că nu ne-am gândit.

Cetățeanul: Doamna ministru, dumneavoastră credeți că în România se poate trăi cu salariul minim pe economie? Cu 1.340 de lei?

Raluca Turcan: Foarte greu, foarte greu. Greu, vă cred… Auziți, dar fiți atent! Cât munciți? 8 ore, nu?

Deci fiți atent! Faceți așa un tur. Part-time-uri sunt? Să ne concentrăm și pe part-time-uri, că sunt oameni care ar putea să-și completeze puțin veniturile

Facturile cresc, preţurile au explodat, iar politicienii spun că ni se pare că o ducem greu. Declaraţiile lor sfidătoare şi rupte de realitate sunt ca o bomboană pe coliva nivelului de trai românesc.

Abonament -  1800-2200 de lei

Pantofi – minimum 300 de lei

Cărucior – preţ minim: 1.400 de lei

Set crose – 3.600 de lei

Pantaloni – 200 de lei

Tricou – 150 de lei

Set mingi – 100 de lei

Accesorii – 300 de lei

Lecţii – 1.600 de lei 

TOTAL – 9850 de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Politicienii spun lucruri trăsnite. Românii, cu buzunarele goale şi loviţi de scumpiri, dar încurajaţi să practice golful