Preşedintele Iohannis a contestat din nou la Curtea Constituţională Legea privind organizarea judiciară

Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat din nou Curtea Constituţională, joi, asupra legii pentru modificarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară. Cu o zi în urmă, Senatul, în calitate de for decizional, a respins cererea de reexaminare a acestui act normativ formulată de preşedinte, care invocă în sesizarea transmisă CCR lipsa argumentelor ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare.

Miercuri, Legea 304/2004 a fost respinsă pentru a treia oară de Parlament în forma trimisă de preşedinte la reexaminare.

În ultimele luni, legea a fost contestată la CCR atât de PNL şi USR, cât şi de preşedintele Klaus Iohannis. 

Iohannis a atacat această lege la Curtea Constituţională şi în 2 mai. În 30 mai, CCR a respins ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate formulată de către şeful statului. În sesizarea transmisă CCR, Iohannis se referea şi la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, spunând că limitarea numărului de posturi la 15 contravine chiar rolului Ministerului Public, legiuitorul creând o structură deosebit de suplă prin raportare la competenţele atribuite şi prin raportare la importanţa cauzelor pe care le instrumentează. 

Prezentăm integral sesizarea transmisă joi CCR de către preşedintele Iohannis:

"Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost transmisă de către Parlament Preşedintelui României în vederea promulgării la data de 22 iunie 2018. În opinia noastră, legea menţionată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor  art. 77 alin. (2), art. 64 şi 147 alin. (4) din Constituţie. De asemenea, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară a fost adoptată şi cu încălcarea principiilor ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, pentru motivele prezentate în mai jos.

În aplicarea prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţie, la data de 15 iunie a.c. Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare cu privire la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Motivele de reexaminare, structurate în 19 puncte şi dezvoltate pe 27 de pagini, vizau atât aspecte ce ţin de necesitatea reglementării ori de modul în care dispoziţiile nou introduse se integrează în sistemul normativ, cât şi respectarea normelor de tehnică legislativă de natură să asigure coerenţa actului normativ. Camera Deputaţilor, în calitate de primă Cameră sesizată, a reexaminat legea dedusă controlului de constituţionalitate în ziua de 18 iunie a.c. (în această zi, legea în cauză fiind repartizată de către Biroul permanent comisiei juridice, care a întocmit raportul; în aceeaşi zi, legea a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, care după ce a adoptat-o a transmis-o Senatului, spre dezbatere şi adoptare). Cu aceeaşi celeritate, Senatul, în calitate de Cameră decizională, două zile mai târziu a adoptat legea dedusă controlului de constituţionalitate în forma transmisă iniţial la promulgare, respingând implicit cererea de reexaminare.

Deşi motivele din cererea de reexaminare trimiteau la texte concrete din legea criticată, din rapoartele comisiilor sesizate în fond ale ambelor Camere ale Parlamentului nu rezultă care sunt raţiunile pentru care s-a ajuns la soluţia respingerii acestora. De asemenea, lipsa acestor argumente ori a dezbaterii motivelor cererii de reexaminare reiese şi din dezbaterile plenului Camerei Deputaţilor. Spre deosebire de Cameră, la Senat, plenul a respins, fără vreo motivare, amendamentele formulate.

În ceea ce priveşte admisibilitatea prezentei sesizări

Prezenta sesizare vizează motive de neconstituţionalitate extrinsecă referitoare la respectarea normelor şi principiilor constituţionale aplicabile în procedura de adoptare a legilor. Astfel, prin Decizia nr. 334/2018, par. 32, Curtea Constituţională a statuat: „(...) Similar, cererea de reexaminare formulată conform art. 77 alin. (2) din Constituţie are drept efect redeschiderea procedurii legislative, însă numai în limitele cererii de reexaminare [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 47]. Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi pe cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea [Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, paragraful 46]. Prin urmare, şi în privinţa legii adoptate ca urmare a admiterii cererii de reexaminare, în măsura în care un text legal nu a format obiectul reexaminării, el nu poate forma obiectul controlului de constituţionalitate a legii reexaminate. De asemenea, întrucât cererea de reexaminare nu este obligatorie pentru Parlament, spre deosebire de decizia de neconstituţionalitate, în cazul în care Parlamentul o respinge sau o admite în parte, nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile legale nereexaminate, şi anume cele care nu au suferit niciun eveniment legislativ în procedura de reexaminare. Prin urmare, indiferent că o cerere de reexaminare a fost admisă/admisă în parte/respinsă, pot forma obiectul controlului a priori de constituţionalitate numai dispoziţiile legale supuse unor intervenţii legislative în procedura de reexaminare, precum şi procedura de adoptare a legii în urma cererii de reexaminare, cu titlu exemplificativ, reţinându-se cvorumul de şedinţă, majoritatea de vot sau ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. În măsura în care titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale prevăzuţi la art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie formulează o obiecţie de neconstituţionalitate fără a contesta diferenţa specifică dintre varianta redacţională a legii reexaminate şi cea iniţială a legii, Curtea urmează să constate inadmisibilitatea acesteia.”

În ceea ce priveşte motivele de neconstituţionalitate extrinsecă

După cum s-a stabilit constant în jurisprudenţa constituţională, reexaminarea unei legi ca urmare a unei cereri formulate de Preşedintele României implică o dezbatere specializată, limitată la motivele/raţiunile/textele cuprinse prin însăşi această cerere.

Astfel, Curtea Constituţională a stabilit că „ (...) relaţia dintre Preşedintele României şi Parlament este caracterizată printr-un dialog constituţional permanent, iar în cadrul acestuia fiecare dintre cele două autorităţi trebuie să colaboreze în mod loial, cu respectarea rolului lor constituţional. Astfel, constituantul a acordat dreptul Preşedintelui de a cere reexaminarea legii pentru a se putea corecta erorile materiale comise în actul de legiferare sau pentru a se regândi o anumită soluţie legislativă atât pentru motive de constituţionalitate, cât şi de oportunitate. Prin intermediul acestui mecanism constituţional se deschide un dialog interinstituţional ce trebuie să fie guvernat de normele constituţionale referitoare la colaborarea loială între acestea. În acest caz, Parlamentului îi revine rolul fie de a-şi însuşi observaţiile, fie de a le repudia, fie de a respinge la vot propunerea/proiectul de lege, atunci când consideră că motivele invocate sunt întemeiate, iar anvergura acestora determină caracterul inacceptabil al legii. Prin urmare, dialogul constituţional are drept efect redeschiderea procedurii legislative între aceste instituţii, însă numai în limitele cererii de reexaminare. (…) Rezultă că soluţia corectă care conciliază rolul preeminent al Parlamentului în procesul de legiferare şi rolul Preşedintelui României de a sancţiona punerea în executare a legii este aceea ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare. Această soluţie se sprijină pe dialogul constituţional dintre cele două autorităţi publice, ce implică separarea şi echilibrul dintre funcţiile statului pe care acestea le exercită, pe necesitatea respectării rolului lor constituţional şi pe colaborarea constituţională loială dintre acestea. (…) Aşadar, pronunţarea Parlamentului asupra legii, în limitele cererii de reexaminare, decurge din art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 80 alin. (2) din Constituţie, ceea ce înseamnă că art. 77 alin. (2) şi (3) din Constituţie trebuie coroborat cu textele constituţionale anterior referite.” (Decizia nr. 63/2018, par. 47 şi 48). 

Totodată, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a statuat: “(…) printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare. Potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, "înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii". Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării. Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesară corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [a se vedea şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative] şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern [a se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000]. 11. Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa sau pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte.  12. Atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, sau Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2015) sunt în sensul că limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Având în vedere scopul cererii de reexaminare, respectiv îmbunătăţirea actului normativ, nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. Această practică este în beneficiul reglementării şi nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor obiecţii din cererea de reexaminare putând antrena modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre dispoziţiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea sau abrogarea unor texte. 13. Cu alte cuvinte, Curtea constată că, în aplicarea normei constituţionale a art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context, se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul acestei proceduri, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României şi celelalte dispoziţii ale legii. Pentru aceleaşi raţiuni, dacă cererea de reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau dispoziţii concrete din lege, iar, în economia actului normativ, acestea se dovedesc a fi esenţiale, întrucât constituie fundamentul reglementării, lipsa lor afectând însăşi filosofia actului normativ, apare cu evidenţă faptul că înlăturarea, eliminarea lor va prejudicia întregul act şi va conduce la respingerea legii în ansamblul său. 14. Având în vedere solicitările cuprinse în cererea Preşedintelui României, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. Astfel, în urma reexaminării legii, Parlamentul poate admite în întregime sau parţial solicitarea, modificând în totalitate sau o parte din textele de lege cuprinse în cererea de reexaminare, precum şi dispoziţiile legii care se impun a fi recorelate, sau poate să respingă cererea de reexaminare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008, sau Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013).” (Decizia nr. 30/2016, Decizia nr. 624/2016). 

Aşadar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, întregul mecanism constituţional al reexaminării este guvernat de principiul colaborării loiale dintre Preşedinte şi Parlament. Aplicat la dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie, principiul constituţional al colaborării loiale dintre cele două autorităţi implică din partea Preşedintelui obligaţia de a formula o singură dată o asemenea solicitare către Parlament, pe de o parte, precum şi necesitatea ca această cerere să fie motivată în substanţialitatea sa. La rândul său, Parlamentul are obligaţia de a dezbate legea în limitele cererii de reexaminare, analizând rând pe rând motivele invocate de Preşedinte, analiză ce se va realiza cu respectarea normelor constituţionale şi regulamentare aplicabile procedurii de legiferare. În limitele mecanismului procedural deschis prin cererea de reexaminare, Parlamentul poate lua orice decizie (de admitere, respingere, modificare/completare a textelor/legii supuse reexaminării).

În mod firesc, respectarea acestui cadru de acţiune trebuie să rezulte fie din actele procedurale întocmite de organele de lucru ale Camerelor (rapoarte sau avize ale comisiilor), fie din dezbaterile din Plen şi/sau comisii. În absenţa motivelor de respingere se poate înţelege că cererea de reexaminare a făcut doar obiectul unei decizii politice, care deşi justificate, este insuficientă pentru a predetermina caracterul pe deplin constituţional al unei dezbateri raportate la cadrul procedural deschis prin dispoziţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie. În opinia noastră, un comportament loial al Parlamentului cu privire la cererea de reexaminare a Preşedintelui României nu exclude dezbaterea cu celeritate a acesteia (fiind chiar o cerinţă a regulamentelor parlamentare – art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 150 din Regulamentul Senatului), însă această dezbatere implică şi o explicitare oricât de sumară a motivelor, a raţiunilor avute în vedere în Parlament, exprimate prin instrumentele procedurale de care acesta dispune (rapoarte/avize ale comisiilor, dezbateri parlamentare, puncte de vedere exprimate de grupurile parlamentare). În acest sens, elocvente sunt aceleaşi dispoziţii regulamentare mai sus indicate, ce trimit la regulile procedurii legislative, atrăgând incidenţa acestora şi în cazul procedurii în care urmează să fie soluţionată cererea de reexaminare. Astfel, potrivit art. 67 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, respectiv art. 74 alin. (2) din Regulamentul Senatului, raportul comisiei sesizate în fond va cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi/sau completări.

Or, în cazul legii deduse controlului de constituţionalitate, din raportul comisiei sesizate în fond (atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat) această motivare a respingerii cererii de reexaminare lipseşte. De asemenea, din dezbaterile din Plenul Camerei Deputaţilor nu rezultă că aceasta a dezbătut motivele de reexaminare cuprinse în cererea Preşedintelui României. În opinia noastră, nici din dezbaterile Plenului Senatului nu rezultă o asemenea împrejurare, câtă vreme în cadrul acestora discuţiile s-au purtat în jurul unor aspecte procedurale, iar raportul comisiei sesizate în fond nu cuprindea nicio motivare a raţiunii respingerii amendamentelor formulate de senatori.

Absenţa oricăror motive de respingere a cererii de reexaminare în cadrul raportului comisiei sesizate în fond conduce la ideea că aceasta nu şi-a îndeplinit rolul constituţional, cel statuat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de a organiza şi de a realiza actele pregătitoare pentru Plenul fiecărei Camere. Această neregularitate procedurală ar fi putut fi suplinită în ipoteza în care în plen ar fi existat dezbateri specializate asupra motivelor cererii de reexaminare formulate de Preşedintele României. În Plenul fiecăreia dintre cele două Camere au existat dezbateri, însă acestea nu au vizat motivele cererii de reexaminare, ci tocmai acest viciu de procedură, respectiv imposibilitatea de a depune amendamente şi inexistenţa motivelor pentru respingerea cererii de reexaminare.

În concret, în absenţa motivelor ce justifică respingerea punctuală a criticilor formulate de Preşedintele României, actul a cărui reexaminare s-a solicitat nu a beneficiat de o reală reexaminare. De aceea, se poate susţine că în realitate, în lipsa unei dezbateri specializate limitate la motivele de reexaminare, nu a fost supus la vot actul normativ reexaminat, ci a fost supus la vot, pentru a doua oară, însuşi actul normativ a cărui reexaminare s-a solicitat, inclusiv textele ce nu au făcut obiectul cererii de reexaminare, cu consecinţa încălcării limitelor reexaminării.

Preşedintele României şi-a exercitat dreptul constituţional de a formula cerere de reexaminare în litera şi în spiritul principiului colaborării loiale şi al dialogului interinstituţional. A înaintat autorităţii legiuitoare argumente punctuale, concrete, cărora Parlamentul nu le-a răspuns, nici prin analiza în cadrul comisiilor, nici prin dezbaterile în cadrul Plenului fiecărei Camere. În spiritul aceluiaşi principiu constituţional, dar şi ca expresie a raportului dintre două autorităţi publice cu legitimitate egală, corelativ Parlamentului îi incumba obligaţia minimală de a-şi motiva soluţia adoptată. Parlamentul avea această responsabilitate minimală cu atât mai mult cu cât prin cererea de reexaminare Preşedintele României semnalează că în conţinutul legii criticate există norme ce trimit la o altă reglementare ce nu există (pct. 11 din cererea de reexaminare).

Cu atât mai important este ca Parlamentul să realizeze o veritabilă reexaminare prin contrapunerea unor motive, având în vedere că, potrivit noii jurisprudenţe, sesizarea Curţii Constituţionale pentru motive de neconstituţionalitate intrinsecă asupra dispoziţiilor legale cuprinse în forma iniţială a legii, anterioare cererii de reexaminare, ar fi inadmisibilă. Astfel, Curtea Constituţională a stabilit: „În această etapă a promulgării, în condiţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie, critici de neconstituţionalitate intrinsecă puteau fi formulate numai în privinţa dispoziţiilor legale reexaminate; or, în cazul de faţă, ca urmare a respingerii cererii de reexaminare, nicio dispoziţie legală nu a fost reexaminată, astfel încât nu puteau fi aduse critici de neconstituţionalitate intrinsecă însăşi dispoziţiilor legale cuprinse în forma iniţială a legii, anterioare cererii de reexaminare formulate. Astfel de critici puteau fi formulate în perioada 21 decembrie 2017-9 ianuarie 2018, interval temporar care cuprinde dies a quo data trimiterii legii spre promulgare şi dies a quem data expirării termenului ipotetic de promulgare, aspect ce se încadrează în ipoteza a treia din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, cu referire la termenul de 20 zile de promulgare, conform art. 77 alin. (1) din Constituţie, dat fiind că termenul de promulgare a fost întrerupt, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte obiecţii de neconstituţionalitate, soluţionată prin Decizia nr. 52 din 1 februarie 2018.” (par. 33 din Decizia nr. 334/2018).

Menţionarea raţiunilor pentru care se adoptă o anumită soluţie în cadrul dezbaterilor din Parlament a cererii de reexaminare în limita obiecţiilor formulate de Preşedintele României este indisolubil legată de principiile ce decurg din prevederile art. 1 alin. (4) şi (5) şi ale art. 61 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 80 alin. (2) din Constituţie, toate prin raportare la art. 77 alin. (2) din Legea fundamentală. Orice altă interpretare ar face ca reexaminarea cerută de Preşedintele României să fie pur formală, iar atribuţia constituţională de care acesta dispune potrivit art. 77 alin. (2) ar fi golită de conţinut.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este neconstituţională".

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰