Miniștrii USR PLUS participă la ședința Executivului. Florin Cîțu a anunțat actele care trebuie aprobate
Criză uriaşă de guvernare după demiterea ministrului Sănătăţii. Este o zi de foc pe scena politică. USR-PLUS a decis pe ultima sută de metri să participe totuşi la şedinţa de Guvern, deşi ieri a anunţat retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîţu. Sunt decizii importante şi în ceea ce priveşte Ministerul Sănătăţii.
- Demiterile de la vârful Ministerului Sănătăţii au pus pe jar Coaliţia de Guvernare.
- Membrii USR-PLUS au decis în ultimul moment să participe, după ce ieri întâlnirea a fost amânată.
- Liderii partidului sunt revoltaţi că premierul Florin Cîţu l-a demis pe Vlad Voiculescu fără consultări şi a preluat interimatul la Sănătate
Update: Premierul Florin Cîțu a anunțat care sunt actele ce trebuie aprobate în ședința de Guvern de joi, între ele fiind un memorandum prin care Ministerul Sănătății încheie o nouă comandă pentru achiziționarea a 4.260.269 de doze opționale de vaccin împotriva COVID- 19 produs de compania BioNTech/Pfizer.
”În ședința de guvern de astăzi vom aproba următoarele acte normative care nu suportă amânare:
1. Hotărâre de guvern: alocațiile de hrană pentru pacienții din spitale cu indicele prețurilor de consum la mărfuri alimentare în perioada 2018-2020, de 109,72% și am reglementat modalitatea de majorare a alocațiilor de hrană la solicitarea conducătorului unității sanitare, cu avizul consiliului de administrație, în condițiile identificării altor surse de finanțare decât sumele provenite din contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate și de la bugetul de stat.
2. Ordonanță de Urgență care prevede că personalul medico-sanitar care activează în centrele de vaccinare să poată încheia contracte de prestări servicii că persoane fizice. Aceste acte vor fi considerate vechime în muncă și stagii de cotizare. Clarificăm situația statutului rezidenților care lucrează în aceste centre de vaccinare.
- Radu Mihaiu: Premierul a depăşit toate limitele de încredere stabilite în coaliţie de la bun început. E nevoie...
- Premierul Florin Cîţu, interimar la Sănătate: "După refuzul domnului Barna am înaintat preşedintelui o altă...
- Florin Cîţu a revocat ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei. Decizia a fost...
3. Memorandum prin care Ministerul Sănătății încheie o nouă comandă pentru achiziționarea a 4.260.269 de doze opționale de vaccin împotriva COVID- 19 produs de compania BioNTech / Pfizer.
4. Hotărâre de Guvern, ajutorul umanitar, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, din rezerva Ministerului Sănătății și care constă în acordarea a 132.000 de doze vaccin împotriva COVID 19, din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către Compania AstraZeneca.
5. Ordonanță de Urgență pentru programul de restructurare al CEO.
6. PROIECT DE LEGE privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național şi condiţiile implementării rețelelor 5G
7. MEMORANDUM cu tema: Stabilirea principiilor care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrul legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
Update: Miniștrii USR PLUS vor participa la ședința Guvernului. Decizia a fost luată în timpul întâlnirii acestora cu Dan Barna.” a scris Florin Cîțu.
Update: Surse din guvern spun ca ședința va avea loc chiar și în lipsa miniștrilor USR PLUS. Totuși încă se așteaptă să vadă dacă aceștia decid că vor participa până la urmă.
Rămâne de văzut dacă la şedinţa de Guvern de astăzi vor participa şi miniştrii USR PLUS. Potrivit unor surse Observator News, Dan Barna i-ar fi chemat pe miniștri la guven la ora 12.00 să decidă ce fac, dacă merg sau nu la ședința de guvern de la ora 13.00.
Tot azi are loc prima ședință a lui Florin Cîțu, în calitate de ministru interimar al Sănătății. Este vorba despre o ședință online programată de la ora 10.00 cu toate DSP-urile din țară, ședință la care va participa și ministrul interimar al Sănătății Florin Cîțu.
Peste noapte, criticile la adresa premierului au continuat, pe Facebook. "Florin Cîțu a generat în mod gratuit o criză politică majoră, perfect evitabilă, pentru o victorie măruntă de orgoliu. Prima condiție a unui parteneriat e respectul", a scris Dan Barna pe Facebook.
Secretarul de stat Andrei Baciu urmează să preia o parte din atribuțiile ministrului Sănătății
Secretarul de stat Andrei Baciu, care este și vicepreședinte CNCAV, urmează să preia o parte din atribuțiile ministrului Sănătății. Întrebat, joi, înainte de ședința cu directorii direcțiilor de sănătate publică, dacă va prelua o parte din atribuțiile ministrului interimar al Sănătății, Andrei Baciu a spus că aceasta este o decizie pe care o va lua premierul, potrivit Mediafax.
„Ce pot să vă spun este că aceasta este o decizie pe care o ia domnul prim-ministru din poziția de ministru interimar și oricum rolul meu, rolul nostru este de a asigura, până la instalarea viitorului ministru, asistența medicală pentru toți pacienții din România și continuarea și accelerarea campaniei de vaccinare”, a spus secretarul de stat Andrei Baciu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰