RĂSTURNARE de situaţie! Anunţul făcut de Olguţa Vasilescu privind miniştrii demisionari din Guvernul Grindeanu
Ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri, că membrii cabinetului Grindeanu îşi vor retrage demisiile depuse anterior pentru a asigura funcţionarea Guvernului până la momentul în care un nou cabinet va fi instalat.

Ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri, că membrii cabinetului Grindeanu îşi vor retrage demisiile depuse anterior pentru a asigura funcţionarea Guvernului până la momentul în care un nou cabinet va fi instalat.
”Cred că o să ne retragem toţi demisiile ca să poată fi funcţională activitatea ministerelor până în momentul în care va fi învestit viitorul guvern, să asigurăm conducerea ministerelor ca interimari. Eu mi-am delegat atribuţiile către un secretar de stat, dar alţi colegi ai mei nu au apucată să le delege sau nu au avut posibilitatea să o facă pentru că Ministerul Dezvoltării Regionale, de exemplu, a fost totalmente destructurat în aceste zile pentru că, după demisia lui Sevil Shhaideh au fost demişi în bloc toţi secretarii de stat, secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi. Pe 1 iulie trebuie închise nişte condiţionalităţi pe fonduri europene şi nu mai are nimeni drept de semnătură şi atunci va trebui ca doamna Shhaideh să se întoarcă la serviciu”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Ea a precizat că inclusiv demisiile lui Sevil Shhaideh şi Carmen Dan pot fi retrase întrucât preşedintele nu a emis decretele de revocare din funcţie. ”Până acum demisiile noastre nu au devenit operaţionale pentru că ar fi trebuit ca preşedintele să emită un decret, ceea ce nu s-a întâmplat nici măcar în cazul celor două doamne pentru care au fost trimise la Cotroceni demisiile lor”, a mai spus Vasilescu.
Demisia lui Sevil Shhaideh şi a lui Carmen Dan, înaintate de Sorin Grindeanu preşedintelui, au fost depuse vineri la Palatul Cotroceni, alături de propunerile ca premierul şi Augustin Jianu să ocupe, interimar, portofoliile Internelor şi Dezvoltării.
- Experţii FSB au venit la Belgrad. Vor ancheta dacă guvernul sârb a folosit arme sonice împotriva manifestanţilor
- Vouchere de vacanţă 2025. Guvernul a anunţat condiţiile în care tichetele vor fi oferite bugetarilor
- Guvernul introduce o nouă platformă pentru evidenţa digitală a salariaţilor. Ciolacu: Vechiul REVISAL era depăşit
- S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
- Înarmarea României, pe lista CSAT. Şedinţa va fi convocată pe 28 sau 31 martie. Surse: Planul Guvernului cu trei...
Premierul Sorin Grindeanu a trimis la Cotroceni demisiile lui Carmen Dan şi a lui Sevil Shhaideh şi propunerile de numire a lui Augustin Jianu ca vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, iar el însuşi preia Internele.
”Premierul Sorin Grindeanu a trimis către Administraţia Prezidenţială propunerile de vacantare a posturilor de ministru al Afacerilor Interne şi de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Au fost trimise şi propunerile de numire, ca interimari, a domnului Augustin Jianu în functia de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, şi a domnului Sorin Grindeanu în funcţia de ministru al Afacerilor Interne”, informa Guvernul.
Sursa: news.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰