Video Războiul dintre statul român şi OMV Petrom, motiv de contre în coaliție. Liberalii și social-democrații pasează vina
Războiul dintre statul român şi OMV Petrom a ajuns în faza duelurilor politice. După ce austriecii au anunţat că nu plătesc taxa de solidaritate de un miliard de euro, Klaus Iohannis dă vina pe social-democraţi. Preşedintele cere Ministerului de Finanțe să clarifice chestiunea, pentru că acolo a fost scrisă legea. În replică, liderul PSD, Marcel Ciolacu susține că Finanțele au pus în aplicare ce a negociat Ministerul Energiei, condus de liberalul Virgil Popescu.
Ministerul de Finanțe condus de PSD este instituția responsabilă și care trebuie să prezinte soluții în cazul OMV-Petrom, transmit liberalii: „Ministerul condus de către Adrian Câciu este cel care a elaborat ordonanța, așa cum este și firesc din moment ce vorbim despre o taxă aplicată companiilor”.
„Ministerul de Finanțe condus de PSD este instituția responsabilă și care trebuie să prezinte soluții în acest caz. Ministerul condus de către domnul Adrian Câciu este cel care a elaborat ordonanța, așa cum este și firesc din moment ce vorbim despre o taxă aplicată companiilor. Reiterăm un fapt simplu și evident pentru toată lumea: Ministerul Energiei are alte atribuții și nu se ocupă cu introducerea de taxe și impozite”, potrivit unui comunicat de presă.
Cronologia, afirmă liberalii, este una cât se poate de clară: Comisia Europeană, prin intermediul DG TAXUD, a organizat în cursul lunii decembrie două serii de consultări cu statele membre pe această temă, la care Ministerul de Finanțe condus de PSD a fost invitat. La primul, ministerul român de Finanțe nu a fost reprezentat, iar la al doilea a fost prezent, dar fără să adreseze întrebări lămuritoare despre cazul specific al României. Statele membre au avut obligația de a raporta Comisiei Europene, în cadrul procesului de implementare, măsurile adoptate privind contribuția de solidaritate. Ministerul de Finanțe a transmis acest raport Comisiei Europene, prin intermediul Reprezentanței Permanente a României pe lângă UE, la data de 30 decembrie 2022, adică după adoptarea OUG 186/2022.
„Pe durata negocierilor, Ministerul de Finanțe nu a înaintat propuneri de modificare a textului pe domeniul său de competență, cu toate că a fost informat în permanență prin comunicările Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană către autoritățile naționale. În plus, Ministerul de Finanțe condus de PSD trebuie să explice rațiunile care stau la baza celor patru coduri CAEN pe care le-a introdus în ordonanță - și care restrâng aplicabilitatea acesteia - și de nu a ales varianta statelor care nu au aplicat coduri CAEN”, se mai arată în comunicat, potrivit Mediafax.
- Rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom, amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu Prahova pentru mirosul emanat
- Dan Cărbunaru dă asigurări că OMV Petrom nu va scăpa de taxa de solidaritate, dacă se încadrează:...
- OMV Petrom a vorbit despre singura situaţie în care va plăti taxa de solidaritate. Compania a avut si prima...
Contre între PNL și PSD, după ce OMV Petrom a anunțat că nu plătește taxa de solidaritate
PNL mai transmite că este deschis la dezbateri în cadrul Coaliției pentru identificarea de soluții care să corecteze situația generată de aceste coduri restrictive la nivelul ordonanței.
„PNL nu este interesat să genereze un conflict la nivelul Coaliției, însă nu poate să ignore o situație care ar putea prejudicia statul român. Pasarea vinei nu ajută România, nu aduce bugetului sumele pe care le datorează cea mai mare companie energetică. De aceea, PNL consideră că dezbaterea, atât publică, cât și la nivelul Coaliției trebuie axată pe soluțiile pe care statul român le mai are la dispoziție și desigur pentru identificarea și remedierea erorilor. Trebuie să vedem de ce Ministerul de Finanțe a avut această atitudine care poate duce la eliminarea taxării companiei OMV Petrom și ce se poate face pentru a corecta situația. Clarificarea este esențială, pentru că nu e corect ca unele companii din energie să plătească taxa, iar altele nu, dar și pentru că profiturile companiilor din energie au fost obținute în urma unor creșteri exagerate de prețuri, care au căzut pe umerii românilor”, se menționeaă în finalul comunicatului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰