Antena Meniu Search
x

Video Rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom, amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu Prahova pentru mirosul emanat

Rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom a fost amendată din cauza poluării. Garda de Mediu Prahova a sancționat Rafinăria din comuna Brazi cu amendă în cuantum de 100.000 lei în urma neconformităților constatate la controlul efectuat.

de Redactia Observator

la 08.02.2023, 22:59

Vezi și

Controlul a fost inițiat ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv creat în proximitatea rafinăriei precum și a apariției unui trend de depășire ale valorilor limită la indicatorul H2S înregistrat de către echipamentele de monitorizare din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului.

În cadrul controlului comisarii au constatat nerespectarea unor condiții din actul de reglementare precum și a normelor de monitorizare a surselor de emisie atmosferice.

În vederea evitării unor astfel de situații comisarii au impus companiei luarea tuturor măsurilor astfel încât toate operațiunile de pe amplasament să se realizeze fără determinarea unor deteriorări a calității aerului dincolo de limitele amplasamentului.

Guvernul nu renunță la taxa de solidaritate, dacă OMV Petrom se încadrează

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că nu poate comenta punctul de vedere al companiei private OMV Petrom referitor la faptul că nu va plăti taxa de solidaritate, însă a asigurat că legislaţia din România va fi respectată, indiferent de ce „entitate discutăm”.

„Nu voi comenta declaraţii publice ale unor companii private, dar ce pot să vă asigur este că legislaţia din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm. Există la acest moment un control pe care ANAF o derulează la această companie şi aşteptăm rezultatul acestei verificări. De asemenea, în baza rapoartelor oficiale pe care companiile vizate de această legislaţie, care nu reprezintă altceva decât o transpunere în legislaţia noastră luate la nivel european care sunt obligatorii pentru toate statele membre, inclusiv pentru România. Aceste rapoarte vor fi depuse în cursul anului, cel mai probabil în luna iunie, însă până atunci aşteptăm rezultatul verificărilor pe care instituţiile abilitate le efectuează, astfel încât la final vom avea mai multe detalii”, a afirmat Dan Cărbunaru, întrebat la finalul şedinţei de miercuri a Executivului despre faptul că OMV a precizat că nu va plăti taxa de solidaritate.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca marile magazine să fie închise în weekend?

Observator » Evenimente » Rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom, amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu Prahova pentru mirosul emanat