Şedinţa extraordinară la Parlament! Liderii coaliţiei se reunesc
Liderii actualei coaliţii se reunesc la Palatul Parlamentului, începând cu ora 13.00, într-o şedinţă extraordinară, după demisia Cabinetului Ponta, iar discuţiile au loc în contextul în care social-democraţii au transmis că nu mai doresc să continue în actuala formulă cu UNPR

Liderii PSD nu vor să discute sau să negocieze cu UNPR formule sau posibile majorităţi pentru formarea unui nou Guvern, după demisia prim-ministrului Victor Ponta, decizia fiind susţinută şi promovată de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse social-democrate.
Potrivit surselor citate, social-democraţii vor "tăia legăturile" cu UNPR, acuzând refuzul vicepremierului Gabriel Oprea de a demisiona. PSD nu a stabilit în acest moment un mandat pentru eventualele negocieri, însă susţine în continuare varianta de a nu face parte dintr-un Cabinet în care nu deţin funcţia de premier.
De partea cealaltă, UNPR a transmis că Gabriel Oprea a susţinut decizia demisiei Cabinetului Ponta şi şi-a arătat disponibilitatea de a contribui la "stabilitatea" politică.
Şedinţa coaliţiei va fi urmată de o reuniune a grupurilor parlamentare ale PSD, programată pentru ora 14.30.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰