Observator » Ştiri politice » Soluția găsită de Ciolacu pentru a aduce pacea în Coaliție, în avantajul PNL. Cum arată calculele pentru data alegerilor prezidențiale

Video Soluția găsită de Ciolacu pentru a aduce pacea în Coaliție, în avantajul PNL. Cum arată calculele pentru data alegerilor prezidențiale

Marius Gîrlaşiu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 28.06.2024, 21:05 | Modificat la 28.06.2024, 21:07

Data la care românii vor alege noul şef al statului va fi stabilită în urma negocierilor cu toate partidele. Anunţul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu, după ce liberalii s-au opus ca scrutinul să aibă loc în septembrie, aşa cum doresc social-democraţii. Şeful Guvernului a spus că "ţopăiala pe calendar trebuie să înceteze" şi a dat asigurări că nu se va rupe Coaliţia în urma acestui scandal

În plin război politic, ministrul de Interne a sfidat autoritatea premierului. Cătălin Predoiu a ascultat ordinul dat de liderii PNL si a blocat Hotărârea de Guvern privind data alegerilor prezidentiale. PSD si-ar fi dorit să alegem noul sef al Statului pe 15 si 29 septembrie, dar planul lui Marcel Ciolacu a fost dejucat de liberali. Motiv de tensiuni grave în Coaliţie, care s-ar putea destrăma. 

Imediat, şeful Guvernului a anunțat că nu va risca demiterea ministrului de Interne - o mutare care ar fi provocat ieșirea PNL de la guvernare.

"Această este abordarea corectă și nu schimbarea unui ministru. Nu voi răspunde provocărilor de a declanșa o criză guvernamentală și instabilitate în România", a declarat Marcel Ciolacu.

Articolul continuă după reclamă

Marcel Ciolacu a venit cu o strategie prin care va temporiza criza de la vârful Coaliției

"De aceea, de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor", a spus Ciolacu.

Doar că balanța înclină acum spre scenariul propus de PNL. 

UDMR și Uniunea Salvați România și-ar dori că alegerile prezidențiale să fie organizate la termen, adică în luna noiembrie. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a propus că finala pentru Palatul Cotroceni să fie pe 8 decembrie, adică în aceeași zi cu alegerile parlamentare. O variantă propusă și de liderii PNL în negocierile din Coaliţie. De cealaltă parte, AUR s-a poziționat de partea PSD și e gata pentru alegeri pe 15 și 29 septembrie. Social-democrații au atacat cu toate armele în războiul din Coalitie. Marcel Ciolacu și Mihai Tudose au pus la îndoială onoarea şefului PNL, iar Sorin Grindeanu l-a numit pe generalul Ciucă "un poznaş în slujba ţării" - aluzie la panourile cu mesajul electoral "un ostaş în slujba ţării". 

Pe acelaşi subiect

"Sincer chiar nu înțeleg. De ce această reacție? Afară e foarte cald. Asta da. Pot să înțeleg. 

Haideți să stăm jos și să discutăm. Nu pentru a face în așa fel încât să respectăm agenda personală a liderilor PSD", a replicat Ciucă.

Nicolae Ciucă a transmis, pentru Observator, că nu va reacționa la atacurile lansate de liderii PSD

În mesajul său, liderul PNL a amintit, ironic, de faptul că Sorin Grindeanu și Mihai Tudose "au plecat din funcţie cu mare onoare" - aluzie la protestele anti-corupție declansate de Ordonanța 13 și la ziua în care fostul premier PSD, Mihai Tudose, l-a lăsat singur în Capitală pe fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe.