Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sondaj CURS, alegeri parlamentare: AUR 35%, PSD 24%, PNL 15%, USR 10%. 49%, de acord cu suspendarea lui Dan

Potrivit unui sondaj CURS, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament, 35% dintre români ar vota cu Alianţa pentru Unitatea Românilor (AUR). 15% dintre români ar vota cu Partidul Naţional Liberal (PNL). 24% ar vota cu Partidul Social Democrat (PSD), 10% cu Uniunea Salvaţi România (USR) şi 7% cu Partidul Oamenilor Tineri (POT). Partidele UDMR şi SOS România ar fi votate de 4% dintre români. De asemenea, 49% dintre cei chestionaţi ar fi de acord cu suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan, într-o anumită măsură, în timp ce 41% se opun ideii. 37% dintre participanţii la sondaj cred că dovezile sunt insuficiente pentru trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu.

de Redactia Observator

la 03.11.2025 , 11:24

Sondaj CURS, alegeri parlamentare: AUR 35%, PSD 24%, PNL 15%, USR 10%. 49%, de acord cu suspendarea lui Dan Sondaj CURS, alegeri parlamentare: AUR 35%, PSD 24%, PNL 15%, USR 10%. 49%, de acord cu suspendarea lui Dan - ProfiMedia

CURS a realizat, în perioada 14–26 octombrie 2025, un sondaj de opinie la nivel naţional.

Cercetarea a urmărit intenţiile de vot pentru Parlament, atitudinile faţă de suspendarea preşedintelui şi percepţiile privind recentele evoluţii politice.

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion reprezentativ de 1.036 de respondenţi adulţi, prin interviuri faţă în faţă, la domiciliul acestora. Eşantionul a fost probabilist, multistadial şi stratificat, iar marja maximă de eroare este de ±3% la un nivel de încredere de 95%.

Articolul continuă după reclamă

Intenţia de vot pentru alegerile parlamentare

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament, 35% dintre români ar vota cu Alianţa pentru Unitatea Românilor (AUR), 24% cu Partidul Social Democrat (PSD), 15% cu Partidul Naţional Liberal (PNL), 10% cu Uniunea Salvaţi România (USR) şi 7% cu Partidul Oamenilor Tineri (POT).

POT a crescut faţă de cercetarea anterioară, ajungând la 7%, consolidându-şi poziţia în rândul electoratului tânăr şi al votanţilor neafiliaţi politic.

UDMR şi SOS România sunt cotate fiecare cu câte 4%, iar alte formaţiuni însumează 1%.

"Rezultatele confirmă o stabilitate a competiţiei între principalele partide, dar şi ascensiunea unei noi formaţiuni care atrage votanţii nehotărâţi şi tineri", arată CURS, într-un comunicat de presă.

Atitudinea faţă de suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan

În contextul discuţiilor recente despre posibila suspendare a preşedintelui României, 49% dintre respondenţi ar susţine, într-o anumită măsură, această idee, în timp ce 41% se opun, iar 10% nu au o opinie.

Mai exact, 22% declară că susţin puternic suspendarea, 27% o susţin într-o oarecare măsură, 22% se opun într-o oarecare măsură, iar 19% se opun puternic.

"Datele arată că subiectul generează o polarizare semnificativă a electoratului, cu o uşoară predominanţă a celor favorabili demersului", mai precizează sursa citată.

Percepţia publică privind cazul Călin Georgescu

Întrebaţi despre trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu pentru atentat asupra ordinii constituţionale, 22% dintre respondenţi cred că există dovezi suficiente pentru aceste acuzaţii, în timp ce 37% consideră că dovezile sunt insuficiente, iar alţi 37% spun că nu deţin suficiente informaţii pentru a se pronunţa.

Rezultatele sugerează că o mare parte a publicului nu are încă o opinie clară în privinţa cazului, ceea ce indică incertitudine şi prudenţă în evaluarea informaţiilor juridice şi mediatice, este interpretarea CURS.

Analiza de tip cross

Analiza corelată între intenţia de vot şi poziţionarea faţă de suspendarea preşedintelui arată diferenţe clare între electoratul partidelor.

"75,2% dintre votanţii AUR şi 72,2% dintre votanţii POT susţin posibila suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan. În plus, 40,6% dintre votanţii PSD şi 25,4% dintre votanţii PNL ar sprijini, de asemenea, o astfel de moţiune", a mai transmis Centrul de Sociologie Urbană şi Regională.

Potrivit comunicatului citat, "aceste date confirmă alinierea electoratului AUR şi POT în tabăra pro-suspendare, în timp ce susţinătorii PNL şi PSD sunt mai divizaţi, reflectând o dinamică complexă a percepţiei politice actuale".

"Sondajul CURS din octombrie 2025 indică o scenă politică dominată de AUR şi PSD, cu PNL şi USR situate la niveluri constante, dar sub pragul competiţiei directe. Dezbaterea privind suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan accentuează clivajele politice, fiind susţinută în principal de votanţii opoziţiei, în timp ce electoratul liberal şi social-democrat manifestă poziţii mai moderate", se mai arată în comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați făcut cumpărături de Black Friday anul acesta?
Observator » Ştiri politice » Sondaj CURS, alegeri parlamentare: AUR 35%, PSD 24%, PNL 15%, USR 10%. 49%, de acord cu suspendarea lui Dan