Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorin Frunzăverde, trimis în judecată de DNA

Președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenței.

de Redactia Observator

la 03.07.2015 , 13:57

Președintele CJ Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, a fost trimis în judecată sub control judiciar de procurorii DNA pentru folosirea influenței. 

El este acuzat de folosire, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenței ori a autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În dosar a fost deferit justiției și Ionesie Ghiorghioni, care este vicepreședinte al Consiliului Județean Caras Severin, sub control judiciar în altă cauză, pentru aceeași faptă plus influențarea declarațiilor (trei infracțiuni), fals intelectual și uz de fals.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis vineri AGERPRES, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, Sorin Frunzăverde și-a folosit influența pe care o avea în calitatea sa de președinte al CJ Caraș Severin și de vicepreședinte al unui partid, asupra lui Ghiorghioni, membru în aceeași formațiuni. Procurorii susțin că demersurile erau în scopul obținerii, în al doilea tur de scrutin, a unui număr mai mare de voturi pentru candidatul formațiunii din care făceau parte și, implicit, să-și consolideze poziția în cadrul acestei formațiuni politice, dar și în plan administrativ, prin condiționarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului.

"Ulterior, în 12 și 13 noiembrie 2014, Ghiorghioni a luat legătura cu 9 primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea și influența sa de vicepreședinte al CJ Caraș Severin, să facă demersuri favorabile în direcția respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens,Ghiorghioni le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de CJ către primării în anii 2015 și 2016 (respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraș Severin)", susțin procurorii.

DNA precizează că, în 18 noiembrie 2014, în urma unui accident rutier provocat de autoturismul pe care îl conducea, soldat cu rănirea ușoară a mai multor persoane, Ionesie Ghiorghioni a determinat trei persoane să facă declarații necorespunzătoare adevărului, în sensul că acestea au relatat faptul că mașina implicată în coliziune fusese condusă de către una dintre ele.

"Pentru aceasta, Ghiorghioni a uzat de mijloace de corupere, constrângere, precum și prin folosirea autorității și influenței sale de vicepreședinte al CJ, președinte al unui composesoratului și de președinte al unei asociații de vânătoare. De asemenea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu de vicepreședinte al CJ, Ghiorghioni a emis un act intitulat 'Împuternicire' prin care se atesta în mod neconform realității faptul că în data de 18.11.2014, una din cele trei persoane a fost împuternicită să conducă autoturismul respectiv, aparținând CJ Caraș Severin. Acest act a fost depus ulterior la dosarul de daune al societății de asigurare", mai subliniază sursa citată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Sorin Frunzăverde, trimis în judecată de DNA