Observator » Ştiri politice » Sorin Grindeanu sau 3 variante de tehnocraţi pentru premier. Cum ar putea arăta viitorul Guvern

Video Sorin Grindeanu sau 3 variante de tehnocraţi pentru premier. Cum ar putea arăta viitorul Guvern

Editor Marius Gîrlaşiu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 31.08.2026, 19:11 | Modificat la 31.08.2026, 19:25

După 118 zile cu un guvern interimar, liderii PSD au decis astăzi să îşi asume guvernarea. Preşedintele Nicuşor Dan ar putea desemna un nou premier până la sfârşitul săptămânii, conform surselor Observator. Propunerea PSD este Sorin Grindeanu, dar şeful statului ar putea reveni cu Eugen Tomac.

"Mi-aș dori să avem un Guvern până în 15 septembrie. PSD merge la Cotroceni cu propunerea de prim-ministru de la PSD. Ori un Guvern minoritar exclusiv PSD, ori un Guvern în jurul PSD.", a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD.

PSD merge la Cotroceni cu Grindeanu ca propunere de premier

Sorin Grindeanu rămâne prima opțiune a PSD pentru postul de premier. Surse politice susțin că social-democrații ar accepta și un premier independent.

Articolul continuă după reclamă

 

 În acest caz, favorit ar fi Eugen Tomac, care la prima desemnare și-a depus mandatul și nu a mai ajuns la votul din Parlament. Alte variante ar fi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și Radu Burnete, consilierul președintelui Nicușor Dan.

"Eu cred că va fi o desemnare destul de repede. În momentul în care există acea desemnare e problema primului ministru, fie că se cheamă Grindeanu sau oricum altcumva, să își strângă acea majoritate.", a mai adăugat Sorin Grindeanu

Un guvern controlat de PSD ar fi votat și de UDMR, spun surse politice, iar maghiarii ar putea avea câteva ministere în noul Guvern. Acum, dacă ne referim la formula politică, un Guvern dominat de PSD ar fi votat și de tabăra anti-Bolojan din PNL. În acest caz, dizidenții din PNL s-ar alege și ei cu câteva ministere. Alte voturi ar putea veni de la Minoritățile naționale, dar și de la grupurile suveraniste PACE și UpR. În caz de avarie, noul Guvern ar putea fi votat și de unii parlamentari din AUR, chiar dacă partidul lui Simion nu va intra la guvernare. Așa s-ar strânge, la limită, cele 233 de voturi necesare pt instalarea Guvernului. De cealaltă parte, PNL și USR au anunțat că NU vor vota, în niciun caz, un Cabinet dominat de PSD. În acest caz, cele două partide vor intra în Opoziție, alături de AUR.

Pe acelaşi subiect

În cazul unui Guvern format în jurul PSD, social-democrații ar avea cel puțin 10 ministere. PSD și-ar dori ministerul Muncii, Justiția, Transporturile, Sănătatea și Agricultura. UDMR ar vrea Dezvoltarea, Mediul și Cultura, dar liberalii din tabăra anti-Bolojan vor și ei Dezvoltarea, plus Internele și Justiția. Totul depinde, însă, de numărul liberalilor care ar vota un Guvern PSD. Surse politice spun că Alexandru Nazare urmează să fie păstrat de social-democrați la Ministerul Finanțelor, iar președintele Nicușor Dan ar vrea să își impună favoriții la Apărare și Externe.

"Eu cred că e o urgență, cred că toată lumea realizează că e o urgență să avem un Guvern.", a spus Nicușor Dan, președintele României.

"Eu nu știu dacă va propune pe domnul Tomac sau va desemna pe altcineva. Susțin în continuare că soluția pentru România ar fi un guvern cu largă majoritate parlamentară.", a precizat Cseke Attila, lider UDMR

Surse politice spun că președintele ar putea desemna noul premier spre finalul săptămânii, iar noul Guvern ar putea fi instalat până pe 15 septembrie.

Cum ar putea arăta Guvernul PSD

  • Premier: Sorin Grindeanu / Eugen Tomac / Alexandru Nazare / Radu Burnete
  • Vicepremier - Alina Gorghiu
  • Vicepremier - Tanczos Barna
  • SGG - Radu Oprea
  • Muncă - Florin Manole
  • Energie - Bogdan Ivan
  • Justiţie - Radu Marinescu
  • Sănătate - Alexandru Rogobete
  • Transporturi - Cristian Pistol
  • Mediu - Mihai Ghigiu
  • Agricultură - Florin Barbu / Tanczos Barna
  • Economie - Bogdan Ivan
  • MAI - Cătălin Predoiu / Marian Neacşu
  • Externe - Luca Niculescu
  • MApN - Mihai Tudose / Sorin Cîmpeanu
  • Finanţe - Alexandru Nazare
  • Educaţie - Sorin Cîmpeanu / Monica Anisie
  • Dezvoltare - Cseke Attila / Adrian Veştea
  • Cultură - Demeter András István / Ionut Vulpescu