Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la şase ani şi patru luni în dosarul FNI

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia nefiind definitivă

de Redactia Observator

la 09.02.2015 , 19:16

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat, luni, de Tribunalul Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia nefiind definitivă

În dosarul FNI, SOV a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare. Cercetările au avut ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare - BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă.

Articolul continuă după reclamă

Vîntu a stat în penitenciar din 21 iunie 2012 până în 1 mai 2013, pentru pedeapsa de un an de închisoare, şi din 25 ianuarie până în 19 noiembrie 2014, pentru cea de-a doua condamnare. La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: şase ani şi două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este definitivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Sorin Ovidiu Vîntu, condamnat la şase ani şi patru luni în dosarul FNI