Stelian Bujduveanu: "Cred că am acest drept de a gândi că aş putea fi şi primar plin"
Stelian Bujduveanu, primarul general interimar al Capitalei, susține că experiența acumulată în cei zece ani de activitate administrativă îl îndreptățește să ia în calcul o candidatură pentru funcția de primar ales al Bucureștiului. Totodată, el afirmă că cel mai potrivit pentru această funcție ar fi un candidat susținut de partidele aflate la guvernare, informează News.ro.
"După 10 ani de administraţie în Bucureşti, cred că am acest drept de a gândi că aş putea fi şi primar plin la nivelul municipiului Bucureşti. 10 ani în administraţia din Bucureşti, în calitate de consilier general 2016-2020, apoi în calitatea de viceprimar general cu atribuţii, am fost şi fără atribuţii, apoi, din nou, viceprimar, acum primar general interimar, cred că am parcurs aceste etape într-o manieră corectă. Faţă de cineva care nu are experienţă administrativă", a declarat Stelian Bujduveanu, duminică, la Digi24.
Întrebat dacă la Primăria Capitalei ar trebui să existe un candidat din partea partidelor care formează coaliţia de guvernare, Bujduveanu a explicat că şi Consiliul General al Capitalei funcţionează la fel ca Parlamentul României.
"Majoritatea din Consiliul General este aceeaşi ca majoritatea din Parlamentul României. Dacă Guvernul României se sprijină pe majoritatea formată din aceste partide plus minorităţi, plus UDMR, e funcţional şi are legitimitate. Un primar, ca să fie eficient şi să-şi facă treaba, trebuie să aibă consiliul lângă el. Astăzi, în Bucureşti, PNL nu poate face majoritate singur cu USR. PSD nu poate face majoritate singur cu PNL şi nici PSD cu USR. Deci, indiferent cum o întorci, pe toate părţile, un primar care nu are Consiliul lângă el ar avea o mare problemă pentru următorul rest de mandat. Ar crea un blocaj. Nu cred că ar fi eficient pentru noi ca, după ce avem alegeri, acum în această toamnă, a doua zi primarul ales să spună bucureştenilor, «daţi-mi şi consiliu, că nu pot să fac treabă» (...) Cred că ar fi benefic candidatul să fie din partea coaliţiei", a precizat Stelian Bujduveanu.
Alegerile din Capitală întârzie: Guvernul nu a stabilit data
Guvernul nu a stabilit încă data alegerilor din Capitală. Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte.
Acţiune în instanţă pentru organizarea alegerilor
Reclamanţii - Alexandru Pânişoară, Florin Alexandru Dumitrescu, Dan Podaru şi Asociaţia Dreptul Urbanismului - cer instanţei, în acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti, să oblige Guvernul să emită de îndată hotărârea privind organizarea alegerilor pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti.
"Mandatul interimar al viceprimarului a depăşit termenul legal, transformându-se într-o stare de fapt lipsită de legitimitate democratică", argumentează ei, acuzând "o tăcere administrativă care suspendă, în mod abuziv, exerciţiul unuia dintre cele mai sacre drepturi: acela de a alege şi de a fi ales".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰