Observator » Ştiri politice » Surse: PSD se teme de o capcană politică în Guvernul Niculescu. Cum arată agenda negocierilor de mâine

Video Surse: PSD se teme de o capcană politică în Guvernul Niculescu. Cum arată agenda negocierilor de mâine

Editor Marius Gîrlaşiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 07.10.2026, 14:31 | Modificat la 07.10.2026, 14:32

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele politice. Luca Niculescu are însă o misiune complicată. PSD ar vrea şi n-ar prea vrea să intre la guvernare, de teamă că va deconta toate măsurile Guvernului, asta în timp ce liberalii și cei din USR, nici nu vor să audă de un Guvern sută la sută roșu, format doar din miniștrii PSD. O altă variantă ar fi un Guvern format din tehnocraţi.

Joi dimineață vor începe negocierile oficiale dintre premierul desemnat și liderii partidelor politice. Luca Niculescu se va întâlni mai întâi cu Sorin Grindeanu și cu liderii Partidului Social Democrat, în cursul dimineții.

Ulterior, în a doua parte a zilei, spre după-amiază, va avea o întâlnire la sediul PNL cu Ilie Bolojan și cu liderii Partidului Național Liberal, iar apoi va discuta și cu Kelemen Hunor și liderii UDMR.

Este o misiune extrem de complicată pentru Luca Niculescu. Are la dispoziție 10 zile pentru a aduna cele 233 de voturi necesare pentru a fi învestit la Palatul Victoria. Premierul desemnat a postat chiar în această dimineață un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Articolul continuă după reclamă

Luca Niculescu a spus că a început deja să lucreze la programul de guvernare și că va ține cont de ceea ce îi vor transmite partidele în aceste zile.

"Partidele au priorități diferite și e firesc să fie așa, însă rolul meu este să le unesc într-un program de guvernare realist", a scris Luca Niculescu.

PSD se teme să nu deconteze singur măsurile viitorului Guvern

În ceea ce îi privește pe liderii Partidului Social Democrat, aceștia au avut ieri o ședință în cadrul căreia i-au acordat lui Sorin Grindeanu un mandat larg de negociere. Surse politice spun însă că mulți dintre liderii PSD consideră că ar fi o capcană pentru partid să facă parte dintr-un guvern condus de Luca Niculescu.

Pe acelaşi subiect

În orice caz, social-democrații nu vor ca PSD să fie singurul partid care trimite miniștri într-un astfel de Cabinet, pentru că se tem că, dacă și-ar asuma acest rol, partidul ar deconta în totalitate măsurile luate de un guvern condus de Luca Niculescu.

De cealaltă parte, în ceea ce îi privește pe liberali, surse politice spun că liderii PNL ar fi dispuși, de această dată, să facă un compromis și să acorde un vot de învestire acestui guvern. Totul depinde însă de lista miniștrilor, de componența Cabinetului și de măsurile incluse în programul de guvernare.