Susținător al lui Călin Georgescu, ridicat de jandarmi după ce a afișat un steag cu simboluri legionare
Un bărbat de 45 de ani a fost ridicat miercuri dimineață de jandarmi din fața sediului IPJ Ilfov și dus la audieri, după ce a afișat un steag cu simboluri asociate Mișcării Legionare. Incidentul a avut loc în timpul unei adunări publice organizate în sprijinul lui Călin Georgescu, transmite Agerpres.
În jurul orei 08:30, jandarmii prezenți la protestul din fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov au observat un bărbat care afișa un steag cu simboluri similare celor folosite de Mișcarea Legionară. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, acesta a fost identificat și condus la secția de poliție pentru întocmirea actelor necesare, în conformitate cu OUG nr. 31/2002 privind interzicerea simbolurilor și organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Călin Georgescu, judecat pentru promovarea ideilor extremiste
Zeci de persoane s-au adunat în fața sediului IPJ Ilfov pentru a-l susține pe Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, care se află sub control judiciar. Acesta este judecat într-un dosar pentru declarații prin care ar fi promovat concepții și doctrine fasciste, legionare sau rasiste.
Georgescu este implicat și într-un alt dosar, în care este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, pentru complicitate la tentativă de acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰