Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tinerii ar putea face din nou armata. Ce modificări ale serviciului militar sunt prevăzute în programul de guvernare

Guvernul condus de Nicolae Ciucă pregăteşte o schimbare a legii privind serviciul militar, prevăzută în programul de guvernare al coaliţiei PSD-PNL-UDMR şi care vine din nevoia de personal militar.

de Redactia Observator

la 25.11.2021 , 17:45

Un tanar primeste, luni 23 aprilie 2007, informatii despre cariera in randul fortelor armate,in timpul manifestarilor dedicate sarbatoririi Zilei Fortelor Terestre Un tanar primeste, luni 23 aprilie 2007, informatii despre cariera in randul fortelor armate,in timpul manifestarilor dedicate sarbatoririi Zilei Fortelor Terestre - Hepta

Vasile Dîncu, noul ministru al Apărării, a vorbit în cadrul audierilor din Parlament despre nevoia de personal militar, care ar fi superioară estimărilor. "Au fost făcute într-o perioadă de pace acele estimări. (...) În Germania se discută că este nevoie de efective diferite, de un număr mare, dar e vorba şi de calitate, de alt tip de formare", a punctat ministrul.

Măsuri pentru rezolvarea acestor probleme sunt prevăzute în programul de guvernare al Executivului care va fi condus de generalul Nicolae Ciucă. Conform programului de guvernare PSD-PNL-UDMR se doreşte schimbarea legii privind serviciul militar, astfel încânt Armata să poată recruta din nou tineri. Stagiul militar se va face însă pe bază de voluntariat și există intenția ca tinerii să fie retribuiți.

"Dezvoltarea rezervei operaţionale a Armatei Române, cu accent pe rezerva voluntară şi serviciul militar în termen voluntar, precum şi a unui sistem naţional de pregătire şi instruire, elaborarea unei noi strategii, care să conecteze sistemul de forţe active cu grupul de rezervişti şi să asigure mobilizarea şi regenerarea forţelor în parametri optimi de cantitate, calitate şi viteză, o condiţie esenţială pentru realizarea acestui obiectiv reprezentând-o revizuirea cadrului legislativ.", se arată în programul de guvernare.

Articolul continuă după reclamă

"Ne propunem dezvoltarea unui program pentru retenţia, motivarea şi recompensarea personalului militar şi civil în conformitate cu legislaţia naţională şi a bunelor practici în cadrul NATO şi îmbunătăţirea programului dedicat protejării drepturilor veteranilor de război, veteranilor din teatrele de operaţii, răniţilor, familiilor şi rudelor acestora prin înfiinţarea unui centru naţional în acest sens", se mai arată în programul de guvernare.

Pe acelaşi subiect

Cine va face armata?

Vasile Dîncu a subliniat totuşi că nu este vorba despre un stagiu militar obligatoriu, deşi sunt ţări care abordează, în alte formule, acest lucru.

"Despre stagiul militar obligatoriu nu se discută în acest moment. Dar, nu este cazul la noi. (...) Nu cred că avem în acest moment analize care să ne spună că este nevoie de acest lucru. Este nevoie de o resursă umană mai diversificată şi mai bine formată", a explicat senatorul PSD.

Chiar într-un proiect făcut public de către Ministerul Apărării în luna mai a acestui an este prevăzută reintroducerea serviciului de militar voluntar în termen. Cei care vor avea în vedere să servească în Armată vor încheia cu MApN un contract pe o perioadă determinată de 4 ani.

15 ani de la desfiinţarea serviciului militar obligatoriu

În urmă cu o lună, pe 23 septembrie, România a marcat 15 ani de la desfiinţarea serviciului militar obligatoriu. Pe 23 octombrie 2006, România a desfiinţat serviciul militar obligatoriu, după 138 de ani de obligativitate. 

Armata română a luat ființă după Unirea Principatelor. La 12/24 noiembrie 1859, Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 83 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, era înființat Statul Major General. Parlamentul român a votat pentru eliminarea obligativităţii în octombrie 2005.

În prezent, potrivit legii care prevede suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu, după 1 ianuarie 2007 tinerii care au împlinit 18 ani au obligația de a se prezenta la centrele militare numai pentru luarea în evidența militară.

Totuşi, executarea serviciului militar devine obligatorie:

  • pe durata stării de război;
  • pe durata stării de mobilizare;
  • pe timpul stării de asediu.
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri politice » Tinerii ar putea face din nou armata. Ce modificări ale serviciului militar sunt prevăzute în programul de guvernare