Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Toni Greblă, şeful AEP, după ce a fost acuzat că şi-a mărit ilegal salariul cu mii de euro pe lună: "Am intrat în legalitate"

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a declarat, referitor la subiectul privind mărirea "ilegală" a salariului său de la AEP, că a sesizat Curtea de Conturi după ce a fost "înştiinţat" că indemnizaţia preşedintelui ar fi fost stabilită, "interpretând eronat legea", la un cuantum superior şi a intrat în "legalitate" din momentul în care a semnat un angajament de plată pentru restituirea unor sume de bani, informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 28.08.2024 , 16:11

Toni Greblă, şeful AEP, după ce a fost acuzat că şi-a mărit ilegal salariul cu mii de euro pe lună: "Am intrat în legalitate"

El a răspuns astfel, întrebat miercuri într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, despre cum comentează informaţiile apărute într-o anchetă de presă potrivit căreia şeful AEP şi-a majorat "ilegal" salariul.

Şeful AEP a adăugat că, ulterior, a sesizat imediat Curtea de Conturi

"Da, e bine că am fost întrebat, inclusiv în acest context. Deci, în ziua în care am venit preşedinte la Autoritatea Electorală Permanentă am semnat nişte ordine care sunt absolut normale pentru orice fel de activitate, respectiv pentru cei care au specimen de semnătură în bancă şi sunt împuterniciţi să semneze documente în relaţia cu băncile, alte câteva tipuri de ordine care privesc activitatea curentă, inclusiv stabilirea indemnizaţiei preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente. Mi-a fost adus, cum mi-au fost aduse şi celelalte ordine, având pe spate cinci semnături ale şefilor direcţiilor respective: Direcţia Juridică, Direcţia de Resurse Umane, Direcţia Financiară şi ordinul contrasemnat de secretarul general al Autorităţii Electorale Permanente. Făcuseră o interpretare în sensul în care indemnizaţiile demnitarilor erau îngheţate la nivelul anului 2019, iar textul prevedea o normă care zicea: "cu condiţia să-şi desfăşoare acelaşi fel de activitate în aceleaşi condiţii". Secretarul general şi colegii mei, ceilalţi care dispuneau, au interpretat în sensul în care eu veneam din altă activitate şi că acea prevedere nu mi s-ar aplica, motiv pentru care au stabilit nivelul salariului fără să ţină cont de această îngheţare a salariului minim la nivelul anului 2019", a afirmat Toni Greblă.

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şeful AEP a adăugat că, ulterior, fiind înştiinţat legat de interpretarea greşită a legii în acest caz, a sesizat imediat Curtea de Conturi. "După câteva luni, secretarul general a fost trimis în judecată pentru o anume faptă, a devenit incompatibil cu calitatea de secretar general, pentru că legea prevede că, în momentul în care eşti trimis în judecată, raportul de muncă se suspendă automat, după alte vreo două săptămâni am solicitat transferul său şi am acordat transferul. După încă o săptămână a înştiinţat Autoritatea Electorală Permanentă că indemnizaţia preşedintelui ar fi fost stabilită interpretând eronat legea la un cuantum superior, prin ordinul care era contrasemnat de secretarul general. Am chemat imediat Curtea de Conturi. Părerea Curţii de Conturi a fost că trebuie să se revină la nivelul de îngheţare a indemnizaţiei la nivelul anului 2019, lucru ce l-am făcut în aceeaşi zi. Tot în aceeaşi zi am semnat un angajament de plată, prin care în următoarele luni mi-au fost reţinute şi (...) îmi vor fi reţinute diferenţele de bani până ajungem la zero cu această situaţie. Angajamentul de plată l-am luat acum patru sau cinci luni de zile, şase, nu mai ştiu exact. În fiecare lună mi-au fost reţinute sumele de bani. Cred că în două luni de zile sau în trei luni de zile se termină cu această situaţie", a declarat Greblă.

El a subliniat că a intrat în legalitate pe această speţă din momentul în care a semnat angajamentul de plată. "Raportul Curţii de Conturi nu a fost finalizat, însă eu am intrat în legalitate încă de atunci, am semnat angajamentul de plată, astfel încât din punct de vedere al Curţii de Conturi lucrurile sunt închise, dar ele trebuie formalizate prin raportul care îl încheie, cum bine ştiţi, după fiecare control", a afirmat el.

Întrebat dacă la momentul semnării ordinului nu l-a interesat ce salariu va avea la AEP, el a spus că l-a interesat acest aspect, dar nu i-a verificat legalitatea. "M-a interesat, dar n-am stat să-l şi verific să văd dacă este legal sau nu. Deci până nu am chemat Curtea de Conturi nu mi-a spus nimeni că este ceva în neregulă", a declarat Greblă. Şeful AEP a punctat că, faţă de cele arătate, nu se impune o demisie a sa, întrebat despre faptul că "mai multe voci" i-au solicitat, în spaţiul public, acest lucru.

"Acum aud o singură voce, a dumneavoastră, care pune o asemenea problemă. Nu, nu am de gând să demisionez şi nimeni nu mi-a cerut acest lucru şi în afară de dumneavoastră nimeni nu mi-a cerut acest lucru. V-am răspuns la o întrebare, nu consider că acesta ar fi un motiv temeinic, serios, pentru ca, cel puţin în această perioadă, să iau în calcul vreo posibilitate de a demisiona şi a lăsa conducerea Autorităţii Electorale fără preşedinte, fără conducător", a declarat Greblă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Toni Greblă, şeful AEP, după ce a fost acuzat că şi-a mărit ilegal salariul cu mii de euro pe lună: "Am intrat în legalitate"