Antena Meniu Search
x

Băsescu, atac dur la PSD privind măsurile Guvernului: "Să vină Caragiale, să plece guvernul!

Fostul preşedinte​ Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa PSD, printr-un mesaj postat pe Facebook, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

Fostul preşedinte Traian Băsescu
Fostul preşedinte Traian Băsescu a transmis, pe Facebook, mesajul "Să vină Caragiale, să plece guvernul!" - Mediafax Foto via Hepta

Fostul preşedinte​ Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa PSD, printr-un mesaj postat pe Facebook, după şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat pe Facebook toate măsurile anunţate de PSD, printr-o postare pe care a intitulat-o: „Să vină Caragiale, să plece guvernul!”

În postarea de pe Facebook, fostul preşedinte a făcut o listă de 11 măsuri anunţate de PSD:

Să vină Caragiale, să plece guvernul!

1. Vă mărim salariile cu 25%, dar nici chiar aşa, că doar transferăm contribuţia la CAS de la angajator la angajat ;

2. Vă mărim pensiile, dar nici chiar aşa, mărim preţul la gaze şi energie electrică, nu vă mai dăm indexarea de la 1 ianuarie, dăm drumul la inflaţie şi depriciem moneda naţională ;

3. V-am construit sute de şcoli, dar nici chiar aşa, erau biserici.

4. Am salvat absorbţia fondurilor europene prin proiecte derulate în România, dar nici chiar aşa, din banii europeni am plătit şi noi cam trei miliarde de Euro datorii vechi ;

5. V-am construit autostrăzi, dar nici chiar aşa, au fost câteva drumuri pietruite pe la baronii locali de încredere ;

6. V-am făcut spitale regionale, dar nici chiar aşa, că visul nostru este să vă vedem betegi ca să vă miluim cu ajutoare sociale ;

7. V-am reformat justiţia astfel încât să fie respectate drepturile omului, dar nici chiar aşa, doar cât să ne scăpăm şeful ; 

8. V-am scăpat de microfoanele „statului paralel”, dar nici chiar aşa, unde lipsesc n-i le băgăm singuri în priză ;

9. V-am scăpat de „statul paralel”, dar nici chiar aşa, că mai ducem şi noi pe la K2 şi T14 un vinuţ franţuzesc, un porcuşor ca să dăm şoric la tot poporul, mai mângâiem o mânuţă în ghips, mai stabilim câteva victime ale „statului paralel” ;

10. V-am găsit dosarul lui Augustin Lazăr care îl avea pe Lazăr ca şantajist, dar nu era chiar Lazăr, ci era Lazăr . 

11. V-am găsit pe câmp o valiză cu documente de la Tel Drum, dar n-am găsit-o chiar aşa, a fost livrată de prietenii din PSD sau de rezervişti .

Să vină Caragiale, să plece guvernul !

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Stiri politice » Băsescu, atac dur la PSD privind măsurile Guvernului: "Să vină Caragiale, să plece guvernul!