Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ardealul și Moldova, două dintre cele mai populare zone din România la capitolul mâncare

România e renumită pentru preparatele tradiționale românești cu iz local, care aduc savoare peisajelor incredibile și te conectează cu natura în așa fel încât să uiți de agitația orașului. Oriunde în Ardeal, ori în Moldova, legătura dintre om și natură este încă extrem de puternică și ai ocazia să descoperi tradiții și mâncăruri tradiționale păstrate fără abateri de zeci și sute de ani.

de Redactia Observator

la 01.11.2021 , 09:51

Ardealul și Moldova, două dintre cele mai populare zone din România la capitolul mâncare - Profimedia Images

Ardealul te încântă de fiecare dată cu gulașul său care, deși pleacă de la o rețetă veche ungurească, diferă destul de mult de cel preparat de vecinii din nord-vest. Ardelenii se mândresc cu acest fel de mâncare preparat fie mai dulce, fie mai picant, și servit cu mămăligă sau în coajă de pâine. Este aproape la fel de renumit precum celebra varză a la Cluj, despre care o legendă locală spune că a fost inventată de o gospodină care nu ar fi avut suficiente frunze subțiri de varză pentru a face sarmale, așa că le-a tocat și le-a amestecat cu carnea. Și după o masă copioasă, la desert te poți răsfăța cu o porție (sau două) de găluște cu prune culese din grădina bucătarului, ori a gospodinei care te-a așezat la masă.

În Moldova nu ai cum să vrei să te ridici flămând de la masă. Moldovenilor le place carnea și, de regulă, își cresc singuri animalele pe care le sacrifică, la timpul lor, pentru a-și asigura hrana de zi cu zi. Și, pentru că le place atât de mult, nu irosesc nimic. De exemplu, de Crăciun fac cârnați, tobă, chișcă, jumări, slănină, răcituri și pastramă de te lingi pe degete și tot nu te-ai opri din mâncat. Nu trebuie uitate aici platourile cu piramide de sărmăluțe în viță de vie, aburinde, suficient de mici cât să le mănânci dintr-o înghițitură, însă atât de gustoase că nu ai să le mai uiți. Iar la finalul festinului, masa se colorează cu cozonacii cu nucă și papanașii cu smântână dulce și dulceață de vișine.

Dacă ți s-a făcut foame dintr-o dată, atunci trebuie să știi că multe dintre aceste preparate delicioase deți lasă gura apă se regăsesc și în meniurile restaurantelor din aplicația eatZZ. Descarcă aplicația, fă o comandă și bucătari iscusiți le vor prepara pentru tine. Poftă bună!

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Reţete » Ardealul și Moldova, două dintre cele mai populare zone din România la capitolul mâncare