Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Castanele, la mare căutare în sezonul rece. Iată în ce feluri le poţi găti

Sunt dulci, aromate şi la mare căutare în sezonul rece. Vorbim despre castanele comestibile, adevărate delicatese din care se prepară piureuri, supe dar şi... dulceţuri. Şi să nu uităm gustul inconfundabil al castanelor coapte pe jar, care ne aduce aminte de copilărie. Vestea bună este că fructele vedetă ale toamnei au apărut deja pe tarabele din pieţe şi târguri şi se vând ca pâinea caldă. 

de Redactia Observator

la 21.10.2022 , 16:44

În piaţa din Baia Mare,  tarabele sunt doldora de castane, dar nici nici clienţii nu lipsesc. Ionel este unul dintre cei care de abia aşteaptă să se bucure de aroma lor.

"Dacă vrem să le prăjim, luăm un cuţit, le despicăm în două, le lăsăm acolo cel puţin o jumătate de oră în apă caldă sau fiebinte, după care le băgăm la cuptor la 200-220 de grade şi le gustăm din când în când. Dacă vrem să le fierbem, le punem doar la fiert, le lăsăm şi le gustăm. Muşcăm de aici şi stoarcem. Fiecare are gustul ei încredibil", spune Ionel. Îndrăgostit de gustul castanelor, el ştie cum să le aleagă pe cele mai bune. 

"Castanele sunt foarte bune în perioada asta. Eu le fac fierte, prăjite şi piure. Chiar au un gust deosebit", declară o femeie din piaţă. Din castane se pot prepara supe, piureuri dar şi reţete elaborate, iar chefii se întrec în creativitate. Bucătarul băimărean Andrei Sabău a împărtăşit o reţetă inedită de paste.

Vezi și

Cum se prepară cea mai inedită reţetă de paste cu castane

"Luăm nişte castane pe care le vom decoji. Vom folosi nişte dovleac lăstar, nişte paste, parmezan şi usturoi şi vom prepara acest preparat (...) După ce am tras pastele la tigaie, cu dovleac şi castane, s-a adăugat puţină salvie şi mai punem puţine castane coapte, preparatul de paste fiind gata de servire după adăugarea parmezanului", spune cheful. 

În piețele din Baia Mare castanele se vând la prețuri între 10 și 15 lei, în funcție de sortiment. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Reţete » Castanele, la mare căutare în sezonul rece. Iată în ce feluri le poţi găti