Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Abonaţi la sănătate. 1,6 milioane de români au abonamente medicale, iar veniturile se ridică la 776 milioane de euro

25 de ani, 1,6 milioane de abonaţi şi un impact de 776 milioane de euro la nivelul veniturilor. Aşa arată, în cifre, piaţa abonamentelor medicale din România.

de Redactia Observator

la 05.07.2021 , 08:39

De câţiva ani, marii angajatori au inclus în pachetul extrasalarial şi astfel de abonamente. Potrivit statisticilor, cei care au un astfel de contract la o clinică privată merg la medic de 2,5 ori mai des decât cei fără un astfel de pachet de sănătate.

Sistemul medical a crescut în ultimii ani și datorită investițiilor private, ajutat într-o mare măsură și de abonamentele medicale. Cea mai mare reţea de privată de sănătate anunţă cifre impresionante: gestionează peste 600.000 de abonamente medicale.

"Am ajuns astfel sa oferim servicii de calitate în 22 de judete din Romania toate veniturile din abonamentele medicale se reintorc în sist medical și cu ajutor lor am contruit clinici, spitale, am achizitionat aparatura medicala, am ținut și am trainuit medicii astfel încât sa ii ținem acasă", a declarat Andreea Mînuţă, director de abonamente.

Vezi și

În anul pandemiei, spitalele de stat au devenit spitale COVID sau suport COVID. Astfel că pacienţii cu alte afecţiuni s-au îndreptat către clinicile private. În plus, marile companii au oferit drept beneficiu extrasalarial abonamente medicale.

Pe acelaşi subiect

"Anul trecut spre exemplu, cu 50 la suta mai mulți abonati au beneficiat de abonamente mai complexe. Este un beneficiu firesc și cu atât mai mult anul trecut când sanatatea a fost pe buzele tuturor", a mai precizat Andreea Mînuţă.

La 25 de ani de la apariţia pe piaţă a abonamentelor medicale, numărăm 1,6 milioane de abonaţi şi un impact de 776 milioane de euro la nivelul veniturilor. Statisticile arată că persoanele cu abonamente medicale merg la doctor de 2,5 ori mai des decât cele fără un astfel de pachet de sănătate.

"Cred că abonamentele au ajutat și la o anumită educaţie pe care noi în general nu am avut-o. Eram învățați, cel puțin la mine acasă, să mă duc la medic când aveam o problemă. Nu prea mergea nimeni la medic înainte sa doară", a declarat Nevenca Doca, HR Senior Executive Human Resources Director.

Anul trecut, multe consultaţii s-au făcut online. Un beneficiu foarte apreciat și folosit de abonații care au putut să acceseze servicii medicale în siguranță, din acasă.

Costul mediu al unui abonament individual este de 135 lei, în vreme ce costul mediu al unui abonament achiziționat de o companie cu peste 50 de angajați este de 10-15 euro / lună / angajat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Abonaţi la sănătate. 1,6 milioane de români au abonamente medicale, iar veniturile se ridică la 776 milioane de euro