Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare a Sibiului a devenit centru de vaccinare. Primăria a amplasat panouri cu mesaje pro-imunizare

Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare a Sibiului a devenit, începând de vineri, centru de vaccinare împotriva COVID-19. Totodată, Primăria a amplasat în cele mai vizibile locuri din oraş panouri cu mesajul "Împreună repornim Crăciunul prin vaccinare".

de Redactia Observator

la 13.11.2021 , 07:34

Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare a Sibiului a devenit centru de vaccinare Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare a Sibiului a devenit centru de vaccinare - Târgul de Crăciun Sibiu via Facebook

"Centrul de vaccinare Căsuţa lui Moş Crăciun este acum deschis! În povestea lui 2021, medicii şi asistentele sunt eroii, împreună cu toţi cei care se vor imuniza pentru a avea din nou Sărbători aşa cum le ştiam, la Sibiu!", a anunţat Primăria Sibiu, pe Facebook.

Campania are ca scop imunizarea sibienilor, înainte de sărbătorile de iarnă. De altfel, Primăria a amplasat în cele mai vizibile locuri din oraş panouri cu mesajul "Împreună repornim Crăciunul prin vaccinare".

"Înainte să intrăm în spiritul Crăciunului, avem responsabilitatea vaccinării", au transmis reprezentanţii Primăriei.

Articolul continuă după reclamă

Al şaselea centru de vaccinare deschis în Sibiu

Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare este al şaselea centru de vaccinare deschis în Sibiu. Ea va funcţiona în acest scop până în 21 noiembrie, între orele 12.00 şi 20.00.

Târgul de Crăciun din Sibiu va fi organizat în perioada 26 noiembrie - 2 ianuarie, cu restricţii impuse de pandemie. Astfel, numărul căsuţelor va fi redus, iar accesul publicului se va face pe baza certificatului verde, fiind acceptate cel mult 2.500 de persoane.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Sănătate » Căsuţa lui Moş Crăciun din Piaţa Mare a Sibiului a devenit centru de vaccinare. Primăria a amplasat panouri cu mesaje pro-imunizare