Antena Meniu Search
x

Ce este Kraken, noua variantă de COVID care face ravagii în lume. Cât de periculoasă este şi care sunt simptomele asociate

Numărul deceselor și spitalizărilor cauzate de COVID a scăzut în majoritatea țărilor în ultimele luni, comparativ cu apogeul pandemiei din 2020, deși un mare semn de întrebare încă planează asupra numărului de infectări actuale din China. Dar, noua tulpină Kraken, care a apărut inclusiv în România, îi face pe specialişti să se întrebe dacă ar trebui să continuăm să ne îngrijorăm.

de Redactia Observator

la 09.01.2023, 18:49

Ce este Kraken, noua variantă de COVID
Ce este Kraken, noua variantă de COVID - Shutterstock

Noua tulpină se numește oficial ''XBB.1.5'' și este rezultatul fuzionarii unor fragmente din alte două variante – ceea ce se numește ''subvariantă recombinantă''. Se estimează că subvarianta, care a fost redenumită Kraken, a apărut pentru prima dată cel mai probabil între noiembrie și decembrie 2022, notează Euronews

Tulpina este acum considerată a fi în spatele unei creșteri a infecțiilor. După SUA, noua tulpină a fost raportată în Europa, Australia și părți din Asia de Sud-Est. Această mutaţie pare să fi ridicat îngrijorări în rândul epidemiologilor.

Dr. Maria Van Kerkhove de la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat în timpul unei conferințe de presă la începutul acestei săptămâni că noua subvarianță este un motiv de îngrijorare pentru organizație.

''Suntem îngrijorați creşterea sa, în special în unele zone din Europa și din SUA...în special în partea de nord-est a Statelor Unite, unde XBB.1.5 a înlocuit rapid alte variante care circulă. Preocuparea noastră este să aflăm cât de transmisibilă este...și cu cât acest virus circulă mai mult, cu atât va avea mai multe oportunități de a se muta.''

Pe acelaşi subiect

Kraken, cea mai infecţioasă tulpină SARS-CoV-2, pătrunde mai uşor în celule

Kraken este cea mai infecțioasă tulpină a SARS-COV-2. Prof. Dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, susține că varianta Kraken infectează un număr mare de persoane. Inclusiv în România au fost depistate deja două cazuri. 

Varianta nouă produce aşadar un număr mare de îmbolnăviri, dar nu dă neapărat forme grave de boală. Presiunea pe sistemul de sănătate poate fi însă mult mai mare, tocmai pentru că unităţile sanitare sunt deja aglomerate cu cazuri de viroze, gripă dar şi COVID.

Dr. Popovici spune că doza booster adaptată la varianta omicron se menţine eficientă şi în cazul acestei noi tulpini a virusului. Ştefan Dascălu, cercetător la Oxford afirmă că lumea ştiinţifică a început să fie îngrijorată în legătură cu acest virus încă de luna trecută, când în SUA numărul de îmbolnăviri a crescut spectaculos de la o săptămână la alta.

Care sunt simptomele asociate tulpinii Kraken?

Allison Arwady, comisarul Departamentului de Sănătate Publică din Chicago, a spus că simptomele COVID nu s-au schimbat odată cu noua variantă, deși a remarcat că simptomele asemănătoare gripei sunt mai puțin frecvente, în special la cei care sunt vaccinați, potrivit NBC Chicago

"Vedem că este mai puțin probabil să aibă simptome mai severe. Cu siguranță oamenii au simptomele severe în continuare, mai ales dacă nu sunt la zi cu vaccinurile. Dar vedem că mai mulți oameni au de fapt simptome asemănătoare răcelii, mai puțin probabil să aibă acelea asemănătoare gripei, să se simtă foarte rău, febră mare'', a specificat aceasta. 

Alexandru Rafila, despre Kraken: Important este dacă o astfel de variantă devine dominantă

Numărul infectărilor cu coronavirus este în creștere, dar cel mai important este dacă varianta Kraken va deveni dominantă, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

"Nu are niciun fel de importanță dacă sunt două sau sunt zece (cazuri de infectări cu tulpina Kraken - n.r.). Nu este relevant acest lucru. Important este dacă o astfel de variantă este dominantă într-un anumit moment și cel mai important lucru este dacă varianta care este dominată într-un anumit moment, fie că e BA4, BA5, fie că este XBB, produce îmbolnăviri printr-o transmisibilitate mai mare și cel mai important e dacă există mai multe spitalizări'', spune Alexandru Rafila.

El precizează că nu există date în prezent privind o gravitate mai mare a infecțiilor cu aceste tulpini noi. ''Numărul de cazuri e în creștere, dar nu avem elemente de îngrijorare apropos de capacitatea de spitalizare, inclusiv în zona de Terapie Intensivă'', încheie Rafila.

Cine sunt primii doi români infectaţi cu varianta Kraken

Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş au confirmat deja două victime: un adult şi un bebeluş de doar cinci luni. Conform cadrelor medicale, Kraken se răspândeşte mult mai repede faţă de celelalte tulpini, dar este mai puţin periculoasă. Simptomele nu sunt cu mult diferite faţă de variantele anterioare, iar formele de boală cauzate de varianta Krake, sunt uşoare şi foarte uşoare.

Armele pe care le avem împotriva acestei noi tulpini rămân regulile elemntare de igienă pe care trebuie să le respectăm în continuare. În plus, e necesar să tratăm cât mai din timp simptomele de gripă sau răceală. Şi, desigur, purtarea măştii de protecţie rămâne esenţială în locurile aglomerate. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Sanatate » Ce este Kraken, noua variantă de COVID care face ravagii în lume. Cât de periculoasă este şi care sunt simptomele asociate