Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cercetătorul-şef al OMS: "Un tânăr sănătos ar putea fi nevoit să aştepte până în 2022 pentru a obţine un vaccin"

Oficialii din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au declarat că tinerii sănătoși ar putea să nu fie vaccinați contra SARS-CoV-2 înainte de 2022, în condițiile în care un eventual vaccin ar urma să fie administrat cu prioritate angajaților din sistemul medical și persoanelor vârstnice și vulnerabile. 

de Daniel Murărescu

la 15.10.2020 , 07:27

expert al Organizației Mondiale a Sănătății Dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul-șef al OMS - Profimedia Images
  • Un vaccin sigur și eficient va fi distribuit, în primele faze, medicilor și persoanelor vulnerabile
  • Președintele Organizației Mondiale a Sănătății atrage atenția asupra "naționalismului vaccinului"
  • Aproape 39 de milioane de cazuri de coronavirus și peste un milion de decese, de la izbucnirea pandemiei

"Oamenii tind să creadă că pe 1 ianuarie sau pe 1 aprilie vor lua vaccinul, iar apoi lucrurile vor reveni la normal. Nu va funcţiona aşa", a spus dr. Soumya Swaminathan, cercetătorul-şef al OMS. Expertul a spus că serul va fi administrat prima oară lucrătorilor din sistemul medical, celor din sectoarele esențiale și persoanelor în vârstă, urmând ca lista de priorități să fie stabilită de Organizație. În plus, vaccinul trebuie să fie mai întâi declarat sigur și eficare de către OMS, Uniunea Europeană sau Statele Unite.

În prezent mai mult de 10 vaccinuri contra Covid-19, din întreaga lume, se află în ultima fază a studiilor clinice, a precizat Swaminathan, adăugând că, pe măsură ce se va da aprobarea pentru uzul la scară largă, SAGE, grupul strategic de experţi în imunizare al OMS, va publica îndrumări cu privire la populaţiile pentru care este cel mai potrivit vaccinul şi cum să fie distribuit.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

"Majoritatea oamenilor sunt de acord că va începe cu lucrătorii din domeniul sănătăţii şi lucrătorii din prima linie, dar chiar şi atunci trebuie să definit care dintre aceştia prezintă cel mai mare risc şi apoi vârstnicii şi aşa mai departe. Vor exista o mulţime de îndrumări, dar cred că o persoană obişnuită, un tânăr sănătos ar putea fi nevoit să aştepte până în 2022 pentru a obţine un vaccin", a declarat Swaminathan.

La fel ca Organizația Mondială a Sănătății, Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor şi Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA se pregătește să acorde prioritate anumitor comunităţi cu risc pentru distribuirea vaccinurilor.

Dar situaţia din Statele Unite ale Americii va arăta probabil foarte diferit de cea a OMS. Americanii şi-au asigurat în mod independent sute de milioane de doze de vaccinuri de la şase companii care au vaccinuri în dezvoltare.

De altfel, oficialii de rang înalt din domeniul sănătăţii din SUA au declarat că ţara ar putea avea suficiente doze pentru a vaccina fiecare american până în primăvara anului 2021, fiind posibilă o distribuţie limitată pentru grupurile prioritare chiar din acest an.

"Naţionalismul vaccinului"

Înalţi oficiali ai Organizației Mondiale a Sănătăți au avertizat naţiunile împotriva asigurării dozelor de vaccin pentru propriii lor cetăţeni, precum au făcut-o SUA şi China, ceea ce directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a numit "naţionalismul vaccinului".

În schimb, OMS a lansat programul COVAX pentru a garanta accesul echitabil la aprovizionarea cu doze de vaccin pentru întreaga lume. Peste 170 de ţări, inclusiv China şi Regatul Unit, au investit în acest program, care dispersează riscurile şi beneficiile potenţiale ale dezvoltării vaccinului între membrii săi.

"Trebuie să ne asigurăm că îi vaccinăm pe cei cu cel mai mare risc în fiecare ţară, înainte de a vaccina pe toată lumea din câteva ţări", a declarat dr. Maria Van Kerkhove, şefa diviziei pentru boli emergente şi zoonoză a OMS, în cursul zilei de miercuri.

Orice plan de distribuire a vaccinului este, desigur, condiţionat de un vaccin care este atât sigur, cât şi eficace.

Potrivit news.ro, comentariile OMS vin la câteva zile după ce compania Johnson & Johnson a anunţat o pauză în studiul aflat în stadiu final pentru un vaccin, din motive de siguranţă. Iar un studiu clinic în fază finală al AstraZeneca rămâne în aşteptare în SUA, după ce luna trecută a fost oprit după o reacţie adversă puternică la un pacient înrolat în cercetare.

Astfel de pauze în studiile clinice nu sunt neobişnuite, spun oficialii din domeniul sănătăţii, şi indică faptul că agenţiile de reglementare iau măsurile de siguranţă adecvate în dezvoltarea vaccinurilor.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Sănătate » Cercetătorul-şef al OMS: "Un tânăr sănătos ar putea fi nevoit să aştepte până în 2022 pentru a obţine un vaccin"