Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum deosebim răceala sau gripa de coronavirus

Trei boli cu simptome similare, iar cum să facem diferenţa dintre ele va fi cea mai mare provocare din această iarnă, când sezonul răcelilor şi al gripelor se va suprapune cu cel al epidemiei de coronavirus. Medicii vorbesc deja despre "Twindemic" şi recunosc că şi pentru ei va fi dificil să facă diferenţa în urma unui simplu consult. Epidemiologii recomandă ca în cazul celor cu infecţii respiratorii severe să fie făcut atât un test pentru gripă, cât şi cel pentru coronavirus.

de Redactia Observator

la 22.09.2020 , 23:22

  • Distincția nu este ușor de făcut, pentru ca unele simptome sunt comune
  • Medicii încearcă să evite o suprapunere a infecțiilor
  • Subiectele zilei sunt în Observator 19, la Antena 1

Răcirea vremii le dă fiori medicilor: pentru prima dată sezonul gripal se va suprapune peste epidemia de coronavirus.

Dr. Gregory Poland, epidemiolog: Vom avea coronavirusuri sezoniere care vor provoca infecţii, pandemia de coronavirus care va provoca infecţii, gripa care va provoca infecţii şi întotdeauna avem tuse convulsivă, iar pentru cei care nu s-au vaccinat, pojar şi alte boli. Iată care este problema: toate simptomele seamănă cu cele ale COVID-19. Va fi o provocare pentru sistemul de sănătate.

Cum putem deosebi răceala, gripa şi noul coronavirus

Vezi și

"Dacă temperatura ta este mai mare de 37,8 grade, ar trebui să îţi faci un test, pentru că unul dintre principalele simptome ale COVID-19 este febra. Dacă eşti răcit, febra apare rar. Dar în ce priveşte strănutul? Ei bine, dacă nu apar şi alte simptome, cel mai probabil este vorba de o răceală. Dar, nu uita să îşi acoperi nasul când strănuţi. Dacă îţi curge nasul sau îl ai înfundat, cel mai probabil ai o răceală. Dar, dacă nu ai miros şi gust, acesta este un simptom pentru COVID-19", explică specialiștii, la BBC.

Medicii spun că trebuie să fim atenţi la simptomele respiratorii.

"Tusea este mai greu de deosebit. O tuse nouă, continuă, este unul dintre cele mai întâlnite simptome ale coronavirusului. Dar cum îţi dai seama dacă tusea ta este continuă? Este atunci când tuşeşti foarte mult mai bine de o oră sau dacă ai trei sau mai multe episoade de tuse într-un interval de 24 de ore", informează BBC.

Dacă vorbim de gripă şi coronavirus, lucrurile se complică şi mai mult. În cazul celor două infecţii, febra este un simptom comun, la fel şi tusea sau durerea în gât, însă, dacă toate acestea sunt însoţite şi de scurtarea respiraţiei, cel mai probabil e o infecţie cu SARS-CoV-2.

Infectarea cu ambele virusuri poate fi fatală. Un studiu recent arată că, în primul val al pandemiei, aproape jumătate dintre cei care au avut, în acelaşi timp, şi coronavirus şi gripă au murit. Singura armă de apărare rămâne protecţia.

Dr. Gregory Poland, epidemiolog: Pentru sănătatea ta, a familiei tale, a comunităţii tale, vă rog să vă faceţi vaccinul antigripal anul acesta. Purtaţi mască, distanţarea fizică, şi să ne spălăm pe mâini!

355 de mii de oameni au murit de gripă în anul acesta, în timp ce numărul morţilor de coronavirus se apropie de un milion.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Sănătate » Cum deosebim răceala sau gripa de coronavirus