Beatrice Mahler, manager Marius Nasta: "S-a schimbat boala. O parte din pacienţi ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen"
Simptomele bolii COVID-19 s-au schimbat, iar acum medicii se confruntă cu cazuri mult mai dificile, afirmă medicul Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
- Managerul Institutul Marius Nasta consideră că evoluția infecției cu SARS-CoV-2 s-a modificat de la începutul pandemiei
„S-a schimbat boala, din punctul meu de vedere. La cazurile care au forme de evoluţie severă – pentru că şi aici avem o parte din pacienţii care sunt infectaţi care au această evoluţie – ajung să dezvolte forme brutal de violente, cu necesar crescut de oxigen”, a declarat medicul la Digi24.
Care este diferența dintre actualele forme de COVID şi cele întâlnite la debutul pandemiei
„Sunt foarte puţini pacienţi care au acest tip de evoluţie în momentul în care simptomatologia apare. Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluţie către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment avem o categorie de pacienţi care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturaţii normale la domiciliu şi care ajung la finalul perioadei, când le scade saturaţia şi se simt rău, să vină la spital şi care au nevoie de o concentraţie foarte mare de oxigen şi admisie extrem de rapidă spre o soluţie de ventilaţie. Şi sunt mulţi, avem între 8 şi 10 pacienţi pe care îi îngrijim pe secţie împreună cu medicul de terapie intensivă, situaţie pe care nu am avut-o anul trecut”, a relatat Beatrice Mahler.
Potrivit news.ro, ea a adăugat că pacienţii fac şi complicaţii diferite faţă de cele întâlnite anul trecut.
„Sunt extrem de importante complicaţiile trombotice şi multiple. Anul trecut aveam insuficienţe renale, aveam insuficienţa respiratorie, dar complicaţiile trombotice nu erau atât de multe în secţie. Acum avem pacienţi care aparent au evoluţie bună, transmiţi familiei că merge bine, că în câteva zile s-ar putea să meargă acasă şi la un moment familia primeşte un telefon că a decedat şi nu înţelege ce se întâmplă. Aşa se întâmplă când pacientul face brusc un tromboembolism pumonar. Cu toate manevrele pe care încerci să le faci, moartea este iminentă”, a precizat medicul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰