Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Meniul de post, de la tradiție, la stil de viață

Postul arată într-un fel la oraş şi în alt fel la sat. Dacă pentru cei de la ţară, meniul seamănă cu ce mâncau bunicii noştri, unde la putere sunt produse tradiţionale ca fasolea bătută, în restaurantele din oraşele mari, mâncarea fără carne este deja o modă.

de Redactia Observator

la 24.11.2019 , 00:45

Postul arată într-un fel la oraş şi în alt fel la sat. Dacă pentru cei de la ţară, meniul seamănă cu ce mâncau bunicii noştri, unde la putere sunt produse tradiţionale ca fasolea bătută, în restaurantele din oraşele mari, mâncarea fără carne este deja o modă. Aşa că chefii se întrec în reţete savuroase spre deliciul celor pentru care mâncarea vegană, adică postul, nu mai este doar un obicei, ci a devenit un stil de viaţă, un răsfăţ sau chiar o formă de detoxifiere.

O reţetă simplă şi delicioasă promite bucătarul. Avantajul este că se pregăteşte rapid, este sănătoasă, uşoară şi poate fi mâncată la aproape orice oră.

Mai mult, Robert a fost atent să pună pe farfurie tot ce are nevoie organismul pentru a fi hrănit cum se cuvine, chiar dacă nu primeşte carne, ouă sau lactate.

Vezi și

Extrem de îndrăgite de tineri şi considerate elixir de tinereţe şi sănătate, reţetele de post inspirate din bucătăria internaţională îi cuceresc încet-încet şi pe bunici.

Atât de bună este reţeta încât ar putea să-şi facă loc în meniul de post al doamnei Maria.

Mai ales că pentru a prepara o "fasole frecată" după reţeta cunoscută din moşi strămoşi ai nevoie de o zi înteagă.

După ce e fiartă, fasolea se freacă până devine pastă şi se asezonează după gust. Şi chiar dacă nu au studii de nutriţie, bătrânii de la ţară ştiu foarte bine ce trebuie să mănânce în zilele de post pentru a-şi asigura necesarul de proteine.

Mai este o lună până la Crăciun, aşa că pentru credincioşi este timp suficient să guste din toate bunătăţile fără carne preparate după reţete străvechi sau inspirate din cele mai moderne cărţi de bucate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Meniul de post, de la tradiție, la stil de viață