Observator » Sănătate » Noul antiviral Paxlovid ar putea ajunge în curând în România. Ministerul Sănătăţii face demersuri în acest sens

Noul antiviral Paxlovid ar putea ajunge în curând în România. Ministerul Sănătăţii face demersuri în acest sens

Paxlovid, noul antiviral, ar putea ajunge în curând în România. Ministerul Sănătăţii face demersuri în acest sens - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.12.2021, 15:38 | Modificat la 23.12.2021, 15:43

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, face demersuri pentru a aduce în România cât mai repede noil antiviral Paxlovid, aprobat în SUA pentru tratarea Covid. În acest sens, Rafila s-a întâlnit cu reprezentanții Pfizer.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, în vederea pregătirilor pentru valul 5 al pandemiei, ministrul Alexandru Rafila a avut joi o întâlnire cu reprezentanții companiei Pfizer pentru a identifica soluții în vederea asigurării cât mai rapide a tratamentului pentru pacienții români.

Antiviral cu administrare orală

Paxlovid este un antiviral cu administrare orală, aflat în procedură de autorizare la Agenția Europeană a Medicamentului.

Articolul continuă după reclamă

Tratamentul este recomandat pacienților care au un risc crescut de a dezvolta o formă severă a bolii. Studiile arată că reduce riscul de spitalizare și de deces cu aproape 90% dacă este administrat în primele zile de boală.

Vaccinarea rămâne principala modalitate prin care putem limita pandemia, alături de alte măsuri de sănătate publică, asigurarea testării și a tratamentului în ambulator”, a declarat Alexandru Rafila.