Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Institutul "Marius Nasta" nu are autorizaţie sanitară valabilă. Instituţia aşteaptă un răspuns de la DSP

Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a declarat marţi pentru Agerpres că în prezent instituţia medicală nu are autorizaţie sanitară de funcţionare valabilă şi aşteaptă un punct de vedere de la Direcţia de Sănătate Publică în urma lucrărilor de modernizare a instalaţiilor electrice şi de gaze şi a montării a unor filtre de aer necesare Blocului operator.

de Redactia Observator

la 22.10.2024 , 15:16

"Nu avem o autorizaţie sanitară de funcţionare valabilă". Anunţul îngrijorător făcut de managerul Institutului "Marius Nasta" - Inquam Photos / George Călin

"În acest moment, Institutul "Marius Nasta" nu are o autorizaţie sanitară de funcţionare valabilă. Am făcut demersurile necesare, toate cele care sunt prevăzut din punct de vedere legal, pentru ca acest lucru să se întâmple şi aşteptăm un răspuns din partea Direcţiei de Sănătate Publică. Practic, în urmă cu doi ani, Institutul "Marius Nasta" a accesat fonduri europene care au vizat modernizarea reţelei de instalaţii electrice şi de gaze în valoare de aproape 10 milioane de lei de la Ministerul Fondurilor Europene, care au vizat schimbarea reţelei electrice, care era din 1962, dar au vizat şi montarea unor filtre de aer specifice Blocului operator, care erau cerute de DSP încă din 2018", a explicat medicul.

Ce impact are asupra pacienţilor

Potrivit managerului, modificările efectuate la unitatea medicală au fost necesare, dar lipsa unui răspuns produce efecte în zona medicală. "Aceste modificări pe care le-am realizat în cadrul structurii vechi a institutului au fost şi sunt necesare, însă necesită un punct de vedere al DSP pentru evaluarea lucrărilor şi pentru a da drumul activităţilor, mai ales în zona de Terapie intensivă, unde sunt 9 paturi suspendate şi 3 săli de bloc operator. Din păcate, nu avem încă un răspuns şi efectele asupra activităţii medicale se răsfrâng şi cresc şi iau amploare de la o săptămână la alta", a arătat Beatrice Mahler.

Articolul continuă după reclamă

Ea a semnalat că formularele speciale pe care le folosesc medicii pentru a prescrie medicaţie unui pacient sau recomandă investigaţii de control nu mai pot fi cumpărate. "Dincolo de iminenţa pe care o are o astfel de situaţie în întreruperea contractului cu Casa (de Asigurări de Sănătate - n.r.), formularele speciale prin care medicii din 'Marius Nasta' pot prescrie medicaţie pacientului sau pot recomanda investigaţii de control în ambulatoriul spitalului pentru pacienţii cu suspiciune neoplazică sau controalele periodice de care au nevoie pacienţii cu cancer pulmonar nu pot fi realizate, întrucât nu mai putem cumpăra acele formulare de la Casă", a susţinut medicul pneumolog.

Un alt impact negativ, după cum susţine Mahler, este şi faptul că vizitele externe pentru autorizarea laboratorului naţional de tuberculoză nu mai pot fi efectuate în aceste condiţii. "Un alt impact neplăcut vine în zona de autorizare a laboratorului naţional de tuberculoză, care, pentru a fi autorizat la nivel internaţional, are nevoie de nişte controale externe care în acest moment sunt blocate, tocmai pentru că trebuie ca această autorizare să îndeplinească nişte criterii şi ele trebuie respectate de institut. Mă îngrijorează că vine iarna, că în acest moment pacienţii sunt operaţi în Pavilionul 2. Există o zonă de Terapie intensivă postoperatorie în Pavilionul 2, însă secţia de chirurgie toracică este în Pavilionul 1 şi, practic, postoperator, a doua zi, pacienţii sunt în acest moment transportaţi prin curte. Lucrul acest creează un disconfort real pacienţilor - scăderea temperaturii în mediul exterior cred că impune soluţii - ori schimbăm structura. Dar fără DSP nu putem face paşii legali pe care cred eu că, prin poziţia noastră, suntem obligaţi să îi facem faţă de pacientul din România care plăteşte asigurări de sănătate", a mai arătat Beatrice Mahler.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Obişnuiţi să căutaţi semnificaţia viselor?
Observator » Sănătate » Institutul "Marius Nasta" nu are autorizaţie sanitară valabilă. Instituţia aşteaptă un răspuns de la DSP