Video Pericolul ascuns în multivitamine. La ce boli grave ne expunem dacă le luăm în exces
În contextul în care de la pandemie încoace noi, românii, am devenit mari amatori de suplimente alimentare, următoarea veste cade ca un trăznet! Vitaminele pe care le luăm zilnic nu doar că NU prelungesc viaţa, dar pot creşte riscul de moarte prematură. Este concluzia alarmantă a unui studiu întins pe 20 de ani, la care au participat aproape jumătate de milion de oameni. În general, românii iau între 3 şi 4 tipuri de suplimente alimentare pe an.
O nouă cercetare din SUA arată că din primii ani de consum, multivitaminele pot creşte riscul de mortalitate cu 4%. Consumate în exces, ele pot duce la toxicitate, care se manifestă prin stări de greaţă, vărsături, aritmie şi epuizare. De exemplu, pe termen lung, suplimentele de beta caroten pot creşte riscul de cancer pulmonar şi boli de inimă. Iar fierul poate creşte riscul de boli cardiovasculare, demenţă şi diabet. Vitaminele luate pentru răceală, de exemplu C, E şi zinc, pot duce la pierderea severă a vederii.
România este una dintre cele mai mari consumatoare din Europa. 97% dintre români au consumat în ultimul an suplimente alimentare, iar 77% dintre români încearcă să evite problemele de sănătate luând aceste vitamine. Consumul în ţara noastră a crescut în ultimii 10 ani cu 50%, iar potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei, piaţa suplimentelor alimentare din România este evaluată 1,4 miliarde de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰