Video Plan european pentru combaterea cancerului
Din lumea medicală primim o veste foarte bună. Instituţiile europene şi naţionale şi-au unit forţele în lupta pentru combaterea cancerului şi îngrijirea pacienţilor care au trecut prin această maladie şi au supravieţuit.
Reprezentanţi ai guvernelor, parlamentelor, organizaţiilor de pacienţi şi experţi în sănătate, toţi s-au reunit la Bucureşti unde au semnat o declaraţie comună, primul pas dintr-un demers de colaborare care va implica toată Europa.
România a fost prima ţară europeană care a adoptat un Plan Național de Combatere a Cancerului, aliniat cu recomandările Planului european de combatere a cancerului şi a arătat că poate gestiona inițiative complexe de sănătate publică. În acest context, a avut loc, la Palatul Parlamentului, lansarea proiectului Transforming Cancer Care Together", o platformă paneuropeană de colaborare și sprijin pentru implementarea Planurilor Naţionale de Cancer din ţările europene.
Unul dintre susţinătorii demersului este preşedintele Colegiului Medicilor din România, chiar el unul dintre supravieţuitorii cancerului.
Prin schimbul de cele mai bune practici în managementul pacienților oncologici din România și alte țări europene, se vor putea dezvolta recomandări clare pentru îmbunătățirea Planurilor Naționale de Cancer. Accentul va fi pus pe prevenire, diagnostic, tratament și monitorizarea pacienților, dar și pe sprijinul pentru supraviețuitorii cancerului. Odată cu această colaborare revine şi necesitatea dosarului medical digitalizat pentru fiecare pacient. Specialiştii prezenţi spun însă că importanţa majoră e dată de o prevenţie făcută ca la carte.
Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia CREDU, în parteneriat cu Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România şi cu sprijinul Roche România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰