Video Independența financiară, un lux pentru români. 40% nu ar putea face față unei cheltuieli neprevăzute
Avem un salariu, dar nu avem și independența financiară la care visăm cu toţii. În realitate, doar unul din trei români se poate descurca pe cont propriu. Pentru tot mai mulți, banii se termină înainte de următorul salariu, iar economiile rămân doar un plan.
Doar 36% dintre români se consideră independenți financiar, potrivit unui studiu recent. Aproape două treimi recunosc că, la vârsta lor, se așteptau să stea mult mai bine cu banii.
"În mod normal, de manual, independență financiară înseamnă o persoană sau o familie care are mai multe surse de venit pasiv. Sunt mai bine de 40% dintre români care nu s-ar descurca deloc dacă le apare o urgență financiară, ei de fapt nu sunt deloc independenți financiar", explică Adrian Asoltanie, consultant economic.
Cel mai greu le vine tinerilor
Doar puţin peste un sfert dintre cei din Generația Z se consideră independenți financiar, față de 41% dintre cei din Generația X. Diferențele se văd clar în felul în care ne gestionăm salariile.
Reporter: Reuşiţi să economisiţi?
"Sincer, nu. Am cheltuielile planificate, am un buget prestabilit şi în funcţie de acest buget mă raportez la cheltuielile lunare. Da, economisesc lunar. Am un cont de economii în care încerc să economisesc aceeaşi sumă lunar astfel încât în momentul în care apar cheltuieli neprevăzute, să am o sumă la care să pot să apelez", spun oamenii.
Pentru mulți, relația cu banii se schimbă după 30 de ani. Apar ratele, cheltuielile cu locuința sau cu familia, iar prioritățile nu mai sunt aceleași. Totuși, aproape un sfert dintre români regretă că nu au început să economisească mai devreme.
Care este una dintre cele mai frecvente greşeli
Una dintre cele mai frecvente greșeli este să economisim doar ce ne rămâne la finalul lunii. Specialiștii recomandă exact invers, să punem bani deoparte imediat ce primim salariul și abia apoi să ne organizăm cheltuielile. Chiar și sumele mici pot face diferența în timp.
Pentru cei care trăiesc de la un salariu la altul, cea mai mare provocare rămâne să găsească echilibrul dintre cheltuielile obligatorii și planurile de viitor.
"Independența asta financiară, ca să fie sustenabilă pe termen lung, are nevoie de economisire sustenabilă. Să-ți formezi acest obicei, să pui deoparte 5%, 10% din salariu, astfel încât să ai resurse viitoare. Eu recomand întotdeauna un fond de urgență între 1.000 și 2.000 lei cash în casă și un fond de siguranță mai consistent, măcar 3 luni de cheltuieli vitale", menţionează Adrian Asoltanie, consultant economic.
Pentru 32 de români dintr-o sută, maturitatea financiară începe odată cu primul salariu. Însă drumul până la siguranţa zilei de mâine poate dura ani întregi.
