Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Recuperarea post-COVID, o gură de aer pentru vârstnici

Vârstnicii care au trecut prin infecţia cu COVID-19 pot acum să se recupereze la Spitalul Parhon din Iasi. Medicii de acolo au creat un program special de recuperare înt-una dintre secţiile spitalului, care nu a putut fi folosită în timpul pandemiei.

de Clara Mihociu

la 27.03.2021 , 13:40

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Pacienţii care au rămas cu sechele respiratorii, emoţionale sau chiar de mobilitate ajung să plece acasa pe propriile picioare şi fără suport respirator. 

20 de paturi pregătite pentru astfel de pacienţi la Spitalul Parhon din Iaşi

Trei cadre medicale au grijă de o pacientă ieşită de curând de la Terapie Intensivă să înveţe să respire din nou aşa cum trebuie. Ca ea alte 11 persoane mai sunt internate în prezent pe noua secţie care se ocupă de recuperarea pacienţilor post-COVID. Printre ei şi doamna Ana, o femeie de 64 de ani, care timp de trei săptămâni a fost la terapie intensivă.

Vezi și

Ana Şerban, pacientă: Aici e o șansă dată de Dumnezeu și de tot personalul care e aici. Fără dumnealor nu ştiu ce m-aş fi făcut. Să pot învăța să respir fără aparat din nou. Să pot fi pe picioarele mele. Cine nu a crezut sau nu crede, să creadă.

Medici şi asistenţi din cadrul secţiei de Geriatrie, ajutaţi de kinetoterapeuţi voluntari, dar şi de psihologi, au acum grijă ca pacienţii să revina cât mai aproape de starea pe care o aveau înainte de infecţia cu Sars Cov 2.

Medic: Ușor, ușor sperăm ca doamna să înceapă să facă pași

Maria, kinetoterapeut voluntar: În momentul în care am venit nu vorbea, nu se mişca, nu nimic, iar uşor uşor am ajuns la performanţa de a o duce la marginea patului, să stea în şezut.

Dr. Ionuț Nistor, purtător de cuvânt, Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi: Această secție pe care din păcate nu am putut să o folosim în timp de pandemie fiind o secţie de pacienţi cronici, am gândit-o în prezent tocmai pentru a răspunde acestei nevoi, de a recupera pacientul vârstnic

Potrivit studiilor, unul din trei pacienți care au fost infectaţi cu Sars Cov 2 au rămas cu sechele după ce au trecut prin această infecție. 20 de paturi sunt pregătite pentru astfel de pacienţi la Spitalul Parhon din Iaşi.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Recuperarea post-COVID, o gură de aer pentru vârstnici