Roxana Mînzatu: 522 milioane de euro pentru nouă spitale noi în România. PNRR, extins până în 2030
Roxana Mînzatu, vicepreședintă a Comisiei Europene, a anunțat aprobarea transferului a 522 de milioane de euro către Programul Sănătate 2021 - 2027, bani care vor fi folosiți pentru finalizarea a nouă spitale noi din România, finanțarea fiind relocată din PNRR.
"Am aprobat azi transferul a 522 milioane Euro către Programul Sănătate 2021-2027 pentru a ne asigura că România va putea finaliza nouă spitale noi. Investițiile au fost preluate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ca urmare a modificării, perioada de eligibilitate pentru întregul Program de Sănătate s-a extins de la 31 decembrie 2029 la 31 decembrie 2030", a scris Roxana Mînzatu într-o postare pe Facebook.
Unitățile medicale care vor beneficia de această finanțare sunt:
- Spitalul Județean de Urgență Oradea,
- Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia,
- Institutul Regional de Oncologie Timișoara,
- Spitalul Județean de Urgență Bacău,
- Spitalul Județean de Urgență Argeș,
- Spitalul Județean de Urgență Vaslui,
- Spitalul Județean de Urgență Giurgiu,
- Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” din Pitești,
- Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București.
"De asemenea, în cadrul componentelor finanțate prin ESF+ va fi introdusă și o nouă măsură pentru sănătatea reproductivă, în valoare de 16,1 milioane de euro, destinată sprijinirii tratamentelor de fertilizare in vitro pentru grupuri vulnerabile. Spitalele au fost selectate de către autoritățile române și au fost prioritizate în funcție de stadiul implementării, obiectivul fiind îmbunătățirea accesului populației la servicii medicale esențiale și la îngrijiri de calitate", a mai transmis comisarul european.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰