Antena Meniu Search
x

Video Spitale sunt pline, pacienţii sunt lăsaţi să aştepte în ambulanţele care stau la coadă: "E catastrofă". România cere ajutorul NATO pentru a depăşi valul 4

E catastrofă în spitale. Drumul până la un pat pe care sa te vindeci este lung şi plin de aşteptare. Din Bucureşti, a început în disperare de cauză transferul bolnavilor către alte oraşe. Iar personalul medical nu mai are voie să-şi ia concediu. Am ajuns pe primul loc în Europa şi pe locul 3 în lume la decesele COVID.

Ema Schweninger
de Ema Schweninger

la 11.10.2021, 20:05

Vezi și

Spitalele sunt pline, dar Iadul pentru bolnavii de COVID începe cu mult înainte de a ajunge pe un pat de Terapie Intensivă. Un doctor de la SMURD ajunge la ora 3 dimineaţă la un tânăr de 30 de ani, speriat şi cu dureri infernale. De acasă, pacienţii sunt duşi la spital. Unde, cel mai adesea, stau în suferinţă şi o lungă aşteptare pentru un pat liber.

Ambulanţele au ajuns să aştepte şi 7 ore în faţa unităţilor de primiri urgenţe

În curtea Spitalului Universitar, coada de ambulanţe îţi dă fiori. Este, de fapt, o coadă pentru o speranţă la viaţă. În toate unităţile de primiri urgenţe sunt blocaţi 1.717 bolnavi. 77 dintre ei - intubaţi. "Este clar o situaţie impropie. Nu este ok ca să consulţi în condiţiile de faţă", a declarat Magdalena Mansour, medic UPU, Spitalul Universitar.

Ambulanţele au ajuns să aştepte şi 7 ore în faţa unităţilor de primiri urgenţe. Cu pacienţi în ele pentru că nu mai există paturi, tărgi sau scaune libere în camerele de gardă. "Este dezastru. Sunt spitale care nu mai au unde să pună pacienţii", a declarat Bogdan Opriţa, medic şef UPU Floreasca.

Pe acelaşi subiect

România trece prin cea mai mare criză sanitară

În Bucureşti am ajuns la incidenţa de 14,2. 31 de localităţi din Ilfov au rata de infectare peste 10. Iar Corbeanca şi Clinceni, peste 20! Pentru a face faţă numărului mare de apeluri, vor fi trimise ambulanţe din toată ţara în Capitală. Iar personalul medical nu mai are voie să îşi ia concediu pentru că va fi detaşat în zonele cu probleme. România trece acum prin cea mai mare criză sanitară. Am decis să cerem ajutorul NATO pentru un medicament folosit în formele grave de COVID şi pentru concentratoare de oxigen.

"Este o transmitere comunitară extinsă riscurile în mod evident sunt pentru persoanele nevaccinate. E foarte puţin probabil să scapi de infecţie", a declarat Alexandru Rafila. "E insuportabil, nu ştiu cum vom găsi soluţii în continuare să-i ajutăm pe oameni. Este o catastrofă", a declarat Amalia Hangiu, şef UPU Spitalul "Bagdasar Arseni". În unitatea de primiri urgenţe de la Spitalul Bagdasar Arseni sunt internaţi 50 de pacienţi, dintre care 19 de ATI. Înainte de pandemie, bolnavii de terapie intensvă erau transferaţi în secţie în cel mult 12 ore. Acum n-au nicio şansă.

"De o săptămână n-am reuşit să mai transferăm nimic, n-au fost locuri", a declarat Amalia Hangiu, şef UPU Spitalul "Bagdasar Arseni". 9 pacienţi din Capitală cu necesar de oxigen au fost transferaţi la Târgovişte. Astăzi mai avem un singur pat liber la ATI în toată ţara, la Hunedoara.

La Institutul Marius Nasta sunt internati 30 de bolnavi peste limita de paturi avizată. Nu mai sunt alte surse de oxigen, aşa că medicii le-au spus celor de la Ambulanţă să nu mai aducă pacienţi. Aşadar, zona COVID este blocată. 1.632 de pacienţi sunt internaţi acum la ATI. Pe 23 septembrie erau 1067, iar pe 6 septembrie doar 405. Cifrele dramatice nu îi conving pe oameni să se vaccineze. Doar 5,546,000 de români au schema completă de vaccinare, adică în jur de 34%.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Sanatate » Spitale sunt pline, pacienţii sunt lăsaţi să aştepte în ambulanţele care stau la coadă: "E catastrofă". România cere ajutorul NATO pentru a depăşi valul 4