Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Statul a trimis "măşti de carton" medicilor şi asistentelor din cele mai mari focare de Covid-19 din România

La Focşani, de exemplu, în stare de urgenţă au ajuns măşti neconforme cumpărate de Unifarm.

de Bianca Iacob

la 04.02.2021 , 21:04

  • Firma DUCOS este acum în vizorul procurorilor.
  • Ar fi păcalit UNIFARM să cumpere măşti neconforme.

Zeci de mii de măsti neconforme au ajuns la medici

Aproape 20 de mii de măşti recomandate pentru schimbarea scutecelor bebeluşilor au ajuns să fie purtate de medici pe frontul covid, spun pentru Observator surse judiciare.

Radu Călin, purtător de cuvânt PJS1: Un milion două sute de măşti livrate au fost măști de protecţie şi nu măşti medicale. Au o capacitate de filtrare scăzută

Vezi și

Unul din locurile unde au ajuns măştile neconforme a fost spitalul judeţean Focşani, culmea un focar, aflat la vremea respectivă, sub conducere militară. 35 de cadre medicale erau infectate acolo.

Alina Cosma, purtător de cuvânt Spit Jud de Urgență Focșani: Era nevoie continuă de echipament de protecție, volumul de consum fiind unul foarte mare, iar pe piață, la acel moment acest echipament se găsea foarte greu. Spitalul focșani a achiziționat și el de la UNIFARM în luna aprilie un lot de măști, mai exact, 2 mii de măști de ffp2 și 20 de mii de măști chirurgicale. Măștile au fost date imediat în folosință, lotul fiind mic, până am aflat că sunt neconforme și că trebuie retrase ele deja erau consumate. Nu am mai avut ce să retragem.

Firma DUCOS este acum în vizorul procurorilor pentru că ar fi păcalit UNIFARM să cumpere măşti neconforme. Potrivit unor surse judiciare, firma ar fi făcut mai multe teste cu privire la calitatea măştilor. Unele în Spania şi Marea Britanie. Rezultatul - neconforme, potrivit aceloraşi surse Observator.

Ar fi făcut teste şi în România, dar nu pe capacitatea de filtrare, ci pe rezistenţa materialului.

Alte măşti cu probleme ar fi ajuns şi în alte spitale, în plină criză sanitară

Manager spitalul Rădăuţi: Aceste măști FFP 3 pe care le-am primit de la Unifarm aveau cumva ștanțată, cumva parcă cu cerneală, pusă o ștampilă FFP3. Dar erau foarte subțiri.

Silviu Didilescu, fost manager spital: Pe vremea aceea, luam măști de oriunde de frica unui preț mai mare ulterior. Asta era trendul atunci. Era totuși a două unitate medicală din România, în carantină.

Câţi medici şi asistente au intrat cu măşti neconforme pe faţă în saloanele cu pacienţi covid, şi câţi s-au infectat fără să ştie de ce, sunt întrebări la care nimeni nu poate răspunde. Nu se ştie nici câţi bolnavi au fost expuşi pericolului.

Un lot de măşti neconforme de la UNIFARM a ajuns și la SJU la Suceava. Managerul a declarat că măștile respective au fost retrase și trimise înapoi la distribuitor înainte să ajungă la cadrele medicale.

Un medic din suceava îşi aminteşte că în spital au ajuns măşti textile pe vremea când acolo era zona roşie a ţării, Lombardia României.

Medic în Suceava: Am văzut niște măscuțe din alea care nu mi se păreau. adică erau, gen, cum poartă tinerii din astea de sfofă. Tot ceva de genul ăsta. Erau expuse în zona de echipare.

Nici acum situaţia nu e cu mult diferită.

Medic în Suceava: Sunt produse în China și scrie non-medical use. Cred că sunt de dat cu var. Pentru lucrări de construcții, altceva. Sunt folosite în zona Covid. Sunt folosite că și cum ar fi FFP2 sau 3.

O boală generalizată în toată ţara. A recunoscut-o chiar un ministru, pentru Observator.

Virgil Popescu: Mai mult de jumătate din măștile de pe piață nu sunt conforme, nu respectau standardele. Printre firmele care se regăseau în acel control sunt și firme care participau la diverse licitații cu diverse entități ale statului

Procurorii anchetează acum toate achiziţiile din pandemie.

Bianca Iacob Like

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sănătate » Statul a trimis "măşti de carton" medicilor şi asistentelor din cele mai mari focare de Covid-19 din România