Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Studiu revoluționar despre schimbările din creierul femeilor, în timpul sarcinii. Rezultate surprinzătoare

Un studiu revoluționar a documentat cele mai importante schimbări care se petrec în creierul femeilor pe parcursul sarcinii, dar și după naștere.

de Redactia Observator

la 16.09.2024 , 22:15

Studiu. Schimbări majore în creierul femeilor în timpul sarcinii - Shutterstock

Un nou studiu a încercat să afle dacă sarcina provoacă transformări semnificative în creierul femeilor, fie ele temporare, sau de lungă durată, scrie Reuters.

Schimbări în creierul femeilor gravide

Cercetarea, publicată în revista Nature Neuroscience, a analizat pentru în premieră modificările cerebrale care apar pe parcursul sarcinii, începând cu trei săptămâni înainte de concepție și continuând până la doi ani după naștere.

Articolul continuă după reclamă

Rezultatele au arătat o scădere a volumului de materie cenușie în aproximativ 80% dintre regiunile creierului care au fost analizate, dar și o creștere cu 10% a integrității structurale a materiei albe în timpul sarcinii, schimbare care a revenit la normal după naștere.

Pe acelaşi subiect

Modificările sunt corelate cu nivelurile crescute de hormoni precum estradiolul și progesteronul, potrivit oamenilor de știință, relatează Mediafax. Studiul a fost întreprins de Elizabeth Chrastil, neurocercetătoare la Universitatea din California, care a participat chiar ea la experiment, în timpul primei sale sarcini.

Cercetătorii nu cred că scăderea materiei cenușii este un fenomen negativ, adăugând că schimbările ar putea arăta, de fapt, o optimizare a circuitelor cerebrale pentru a face față sarcinii mai ușor.

Oamenii de știință speră ca cercetările viitoare să poate examina cum variațiile acestor modificări ar putea ajuta la prezicerea unor afecțiuni precum depresia postnatală sau preeclampsia, o complicație severă a sarcinii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vă costă mai mult chiria anul acesta faţă de 2023?
Observator » Sănătate » Studiu revoluționar despre schimbările din creierul femeilor, în timpul sarcinii. Rezultate surprinzătoare