Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tratamentele în ape termale rămân interzise la interior

Tratamentele din interiorul staţiunilor balneare sunt în continuare interzise! Astfel, zeci de mii de oameni care au recomandări de la medici pentru a se trata în bazinele cu apă termală sunt nevoiţi să se limiteze doar la piscinele din exterior.

de Redactia Observator

la 17.09.2020 , 11:43

  • În România sunt aproximativ 250 de mii de oameni cu diferite afecţiuni.
  • Reprezentanţii centrelor de tratament spun că e foarte posibil să rămână fără mână de lucru.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt diseară la Observator 19.

Asta în timp ce kineto tereapeuţii angajaţi aici încep să plece din ţară, pentru a lucra în staţiuni din străinătate, unde accesul în interior este permis.

De jumătate de an, de când a fost instaurată Starea de Urgenţă în România, bazinele cu apă termală din interiorul centrelor balneare au rămas goale.

Veniţi special pentru băi cu plante, sărate sau cu nămol, oamenii au fost nevoiţi să se mulţumească cu alte tratamente făcute în exteriorul clădirilor.

Vezi și

Anuţa Sofineti, turist la tratament: Ce aş fi dorit, să fi făcut baie la bazin. Asta nu ni s-a permis, ni s-a zis că nu lasă Guvernul.

Fustos Andrei, turist la tratament: Nu se poate face baie. Era foarte bună şi pentru sănătate şi pentru mişcare, pentru gimnastică.

Dr. Marieta Motricală, medic de recuperare: Pacienţii sunt destui, vin în mod deosebit pentru această formă de terapie, hidrokinetoterapia. Adică mişcarea, sigur, dirijată de kinetoterapeut în bazine cu apă minerală. Trebuie să-i spui omului. "Tu ai venit de la 300 de kilometri, dar eu nu pot să te ajut cu această formă de terapie."

Explicaţia reprezentanţilor din domeniul turismului, dar şi al Sănătăţii a fost faptul că nu se poate păstra distanţarea fizică. Deşi, cei din industria balneară au un ghid de măsuri printre care este şi distanţa de doi metri între turiştii aflaţi în bazine.

Nicu Rădulescu, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România: Noi deja din luna martie am elaborat o strategie anti-COVID. Ironia este că aceste norme pe care le-am trimis la Bruxelles sunt folosite de colegii noştri din diferite ţări. Din păcate, noi suntem închişi. Este caraghios să ţii nişte oameni fără tratament atâta timp cât ai putea să le faci un bine.

În România sunt aproximativ 250 de mii de oameni cu diferite afecţiuni pentru care medicii prescriu tratamente balneare. Dacă nu vor redeschide cât de curând bazinele, reprezentanţii centrelor de tratament spun că e foarte posibil să rămână fără mână de lucru.

Szekely Leila, director SPA: Încep să ne plece şi colegii, oameni specializaţi care pleacă în străinătate. Asta o să ne îngreuneze foarte mult redeschiderea, dacă ni se dă drumul să deschidem, nu o să avem pur şi simplu specialişti cu cine să lucrăm.

Aproximativ 30% apele termale din Europa sunt în România. De la sfârşitul lunii iunie, turiştii s-au putut bucura de ele doar în bazinele exterioare din Băile Herculane, Felix, Sovata sau Techirghiol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Sănătate » Tratamentele în ape termale rămân interzise la interior