Observator » Sănătate » Trucuri simple pentru un somn bun, chiar şi pe caniculă. Putem câştiga ani preţioşi de viaţă dacă dormim bine - studiu

Video Trucuri simple pentru un somn bun, chiar şi pe caniculă. Putem câştiga ani preţioşi de viaţă dacă dormim bine - studiu

Ana Maria Gheorghe | Timp citire: 2 minute
Publicat la 16.06.2024, 15:05 | Modificat la 16.06.2024, 15:06

Nopţile albe duc la depresie. E concluzia unui nou studiu despre legătura dintre rutina de somn şi sănătatea psihică. 

Somnul înseamnă viaţă. La propriu. Putem câştiga ani preţioşi dacă dormim bine. Astfel, un bărbat odihnit va trăi cu 5 ani mai mult şi o femeie va câştiga 2 ani şi jumătate, arată studiile. Cercetătorii încă studiază cauzele acestei diferenţe. 

Beneficiile somnului: 7-8 ore pe noapte

Dar ce înseamnă de fapt să dormim bine? În primul rând, nu mai puţin de 7-8 ore pe noapte. Apoi, e esenţială ora la care adormim. Cei care merg la culcare după ora 1 noaptea au un risc cu 20% mai mare să dezvolte depresie sau anxietate. Riscul creşte cu fiecare oră în plus, indiferent de ora la care vă treziţi şi de durata somnului.

Articolul continuă după reclamă

Surprinzător sau nu, una dintre marile cauze ale insomniei e alimentaţia. Consumul de carbohidraţi în exces, conservanţii şi coloranţii provoacă probleme cronice de somn. În schimb, dieta mediteraneană, bazată pe legume, fructe, peşte şi ulei de măsline, reduce riscul de insomnie, arată un nou studiu făcut de Universitatea Sorbona, la care au participat 39.000 de oameni.

Peste toate, şi temperatura aerului ne influenţează somnul. Aşadar, iată câteva trucuri ca să dormiţi bine chiar şi pe caniculă. Ţineţi draperiile trase în timpul zilei, aerisiţi camera seara, faceţi duşuri calde înainte de somn şi nu uitaţi de hidratare.