Unități mobile ATI, lăsate de izbeliște din indiferență, în plină pandemie de coronavirus
Din cele cinci unităţi mobile de terapie intensivă disponibile în România, una stă închisă de câteva luni în curtea Spitalului de Urgenţă din Ploieşti. Asta în condiţiile în care spitalul de aici se confruntă cu un număr foarte mare de pacienţi cu covid 19.
- Fiecare unitate mobilă are câte 12 paturi pentru pacienţii care nu mai au loc la ATI.
- Unitatea de la Piteşti este aproape plină.
Şi nu e prima situaţie de acest fel. Unitatea mobilă de la Galaţi a stat închisă o lună până să fie trimisă la Timişoara, unde chiar e folosită.
Fiecare unitate mobilă are câte 12 paturi pentru pacienţii care nu mai au loc la terapie intensivă. Cea de la Piteşti e aproape plină.
Gabriel Copciag - dir. medical Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti: Sunt 12 paturi foarte bine dotate cu ventilatoare speciale, toată aparatura la fel de performată ca şi cealaltă secţie din interiorul spitalului. A fost singura salvare pentru că noi al încweput am funcţioinat cu 7 apturi de ATI. Văzând marele val care ne copleşşete, am soclitat această linie ATI. Colacul de salavare al înecatului, cum să spunem acum metaforic, era imperios necesară.
Timişoara are două astfel de unităţi şi le foloseşte pe amândouă.
Dr. Virgil Musta, Spitalul Victor Babeş Timişoara: Orice ajutor e binevenit, că este o unitate mobilă sau e o unitate fixă, avem nevoie, într-adevăr, pentru că vedeţi, suntem la refuz, noi nu mai avem locuri.
La Timişoara, din 40 de paturi la ATI, nu mai este niciunul liber, nici măcar în cele două secţii pe roţi. Medicii de aici spun că s-ar bucura să mai primească un tir, în ajutor.
Dr. Virgil Musta, Spitalul Victor Babeş Timişoara: Noi le folosim acum pentru că am constatat că noi avem nevoie de ele şi este o gură de oxigen pentru noi.
Una dintre unităţile mobile din Timişoara a venit de la Galaţi, unde a stat mai bine de o lună fără să fie folosită. Motivul oficial - nu era nevoie de ea.
Aurelia Romilă, director medical Spitalul de Urgenta Sf AP. Andrei: Unitatea ATI mobilă a venit în incinta spitalului nostru în luna iulie. La acel moment, incidenţa cazurilor covid nu era foarte mare. Nu s-au folosit cele 12 paturi pentru că nu am avut nevoie. A fost binevenită venirea acestei unităţi, n-am folosit-o.
Ce e bun la Timişoara nu e bun la Ploieşti. Pe tirul de un sfert de milion de euro se pune praful în curtea spitalului. Dacă la Timişoara uşa de acces e bună, la Ploieşti ar fi prea îngustă.
Steluţa Nacu - şefa secţiei ATI: Trebuie să-l ventilezi manual, deci cu asistenta pe lângă el să poţi să-l aduci în tir, să-l pui pe ventilator, rampa este foarte îngustă şi încape lângă pacient şi încă o asistentă care să-l ventileze.
Şi nici n-ar avea suficient personal. Şeful DSU are altă variantă.
Raed Arafat, şeful DSU: La Ploieşti i-am detaşat patru medici anestezişti special pentru Unitatea respectivă. Am înţeles că la Ploieşti a fost suplimentat numărul sălilor de operaţii pentru operaţii elective, programabile, şi asta consumă o parte din medici.
Ministerul Sănătăţii a trimis Corpul de Control în spital după ce Observator a arătat situaţia dramatică în care se află pacienţii cu forme grave de covid 19.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: Unitatea Mobilă a primit patru medici. Rămâne ca acolo, tot ce înseamnă terapie intensivă şi ceilalţi medici care sunt în spitalul judeţean să înţeleagă că toţi trebuie să fie solidari în acest moment, nu numai cei pe care îi detaşăm ci şi cei care lucrează acolo să presteze activitate pentru terapie intensivă COVID.
România are în total cinci astfel de spitale mobile: în Ploieşti, în Piteşti, în Timişoara şi unul a ajuns la Institutul Marius Nasta din Bucureşti.
În tot acest timp, numărul pacienţilor care au nevoie de terapie intensivă creşte în fiecare zi, iar secţiile din spitale sunt deja pline. La Craiova, toate cele 30 de locuri la terapie intensivă sunt ocupate.
Situația este atât de gravă încât, ori de câte ori se eliberează un pat la terapie intensivă, este imediat ocupat de un alt pacient aflat în stare critică. Iar spitalul a făcut deja liste de așteptare pentru locurile din ATI.
Nici Spitalul din Târgu-Jiu nu mai are locuri pentru pacienţi în stare gravă. La fel e şi în Iaşi. Iar situaţia din Capitală e deja critică. În niciun spital-COVID din Bucureşti nu mai există niciun loc liber.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰