Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Valeriu Gheorghiță crede că majoritatea restricțiilor vor fi ridicate: "Fiecare va fi responsabil pentru sănătatea lui"

Valeriu Gheorghiţă este de părere că vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a Covid-19 şi crede că se va renunţa la majoritatea restricţiilor, moment în care fiecare va fi responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte.

de Redactia Observator

la 26.01.2022 , 14:58

Valeriu Gheorghiță Gheorghiță crede că se va renunța la restricțiilor: "Fiecare va trebui să fie responsabil pentru sănătatea lui" - Hepta

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare susține că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu SARS-CoV-2.

“Vom ajunge într-o fază endemică de evoluţie a bolii. Este foarte probabil să se întâmple acest lucru pentru că toate estimările ne arată că, în această perioadă, probabil, că mai mult de jumătate din populaţia lumii va trece prin infecţia cu Sars-COV-2, ori coroborat cu faptul că peste 60% din populaţia la nivel global a primit cel puţin o doză de vaccin, foarte probabil că vom ajunge în faza post pandemică, în perioada de endemie în care va conta foarte mult comportamentul individual”, a declarat, miercuri, medicul Valeriu Gheorghiţă.

El crede că în acel moment se va renunţa la majoritatea restricţiilor.

Articolul continuă după reclamă

”Practic, cred că se va renunţa la majoritatea restricţiilor şi, din acel moment, fiecare va trebui să fie mai responsabil pentru sănătatea lui şi a celor cu care se întâlneşte, a celor apropiaţi, a bunicilor, a părinţilor vulnerabili. Cred că este momentul să înţelegem că doar noi putem să schimbăm parcursul acestei infecţii pe mai departe”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă.

Pe acelaşi subiect

Explozie de cazuri Covid, în ultimele 24 de ore

România înregistrează miercuri un record absolut de la începerea pandemiei în ceea ce pivește cazurile de Covid. În ultimele 24 de ore au fost raportate peste 34.000 de noi cazuri și 94 de decese. La ATI sunt internate 692 de persoane, cu 42 mai mult decât marți.

Despre explozia de cazuri Covid, ministrul Sănătăţii a declarat că este ”un număr preocupant”.

”Am estimat o astfel de evoluţie, generată de tulpina Omicron”, a declarat ministrul. ”Astăzi am avut cel mai mare număr de cazuri înregistrate, ne aşteptam ca astăzi să fie acest număr pentru că ne aflăm după o perioadă în care testarea a fost un pic mai redusă, astăzi s-au efectuat pentru prima dată în România aproape 110.000 de teste, drept care am avut circa 34.500 de cazuri de îmbolnăviri. Acest număr sigur că este preocupant, dar nu putea fi exclus din scenariile pe care  Ministerul Sănătăţii şi INSP le-au prezentat de acum două săptămâni”, a spus Alexandru Rafila.  

El a precizat că este un număr de cazuri similar cu ceea ce se întâmplă în multe alte ţări. 

”Este un număr de cazuri similar cu ceea se întâmplă în alte ţări. În Danemarca, o ţară cu 6 milioane de locuitori, ieri au fost 43.000 de cazuri, la o acoperire vacccinală de 81 la sută, în Cehia, cu 10,7 milioane de locuitori - 30.000 de cazuri, în Portugalia, cu o populaţie similară şi cu o vaccinare de circa 20% - 57.000 de cazuri. Nu sunt cifre neaşteptate”, a mai declarat ministrul.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Sănătate » Valeriu Gheorghiță crede că majoritatea restricțiilor vor fi ridicate: "Fiecare va fi responsabil pentru sănătatea lui"