Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Valeriu Gheorghiţă estimează o nouă "explozie" de cazuri după redeschiderea şcolilor: "Nu ştim dacă este vorba de valul 5, dar pandemia nu se termină la valul 4"

Valeriu Gheorghiţă avertizează că nu am depăşit deocamdată valul 4 al pandemiei. Chiar dacă din punct de vedere al cazurilor noi de infectare pare că am ajuns pe un platou, Gheorghiţă este de părere că vom avea o nouă "explozie" în decurs de câteva săptămâni.

de Redactia Observator

la 11.11.2021 , 17:54

Valeriu Gheorghiţă estimează o nouă "explozie" de cazuri după redeschiderea şcolilor: "Nu ştim dacă este vorba de valul 5, dar pandemia nu se termină la valul 4" - Captura Facebook

Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, spune că redeschiderea şcolilor în format fizic va atrage o creştere a numărului de cazuri în perioada următoare. "Din fericire, numărul de cazuri noi este în scădere și acest lucru este, încă bine. Estimarea este că în perioada următoare, una – două săptămâni, vom stagna din această scădere și nu este exclus să înregistrăm o nouă creștere a numărului de cazuri, pentru că interacțiunea și mobilitatea oamenilor a crescut, s-a reluat şi activitatea de învăţământ în format fizic, acolo unde s-a putut. Suntem în plin sezon rece și stăm în spații închise, unde există interacțiune apropiată între oameni, ceea ce duce la creșterea riscului de infectare. N-avem niciun motiv să credem că situația va fi numai într-o direcție bună în perioada următoare. În momentul acesta, la o rată de vaccinare de circa 43% în rândul populație eligibile, este evident că nu este în avantajul nostru", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

"Pandemia nu se va opri o dată cu valul 4"

Gheorghiţă a vorbit şi despre un eventual val 5, precizând că pandemia nu se va termina o dată cu valul 4.

Articolul continuă după reclamă

"Nu știm dacă în momentul de față este vorba despre un val 5, nu contează acest lucru, contează realitatea – în multe țări europene se observă o creștere importantă a numărului de cazuri. Acolo unde rata de vaccinare este crescută, nu se observă o creștere a numărului de cazuri care au nevoie de terapie intensivă sau numărul de decese. Odată cu valul 4 nu se va opri pandemia. Este evident, logic, că dacă nici de data asta nu ne vom pregăti mai bine, valurile următoare ne vor lovi la fel sau poate mai rău. Virusul nu stă pe loc, se adaptează și evoluează, devine mai rezistent, poate să devină mai agresiv. Nu putem să mai rămânem în această situație complet impredictibilă, care ne dă peste cap viața", a mai precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Pe acelaşi subiect

Valeriu Gheorghiţă a participat la lansarea unei caravane care are scopul de a conştientiza populaţia despre beneficiile imunizării. Caravana va ajunge în toate regiunile ţării şi îşi va începe traseul din Oltenia. Craiova, Slatina şi Piteşti sunt primele oraşe în care va fi prezentă caravana.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Sănătate » Valeriu Gheorghiţă estimează o nouă "explozie" de cazuri după redeschiderea şcolilor: "Nu ştim dacă este vorba de valul 5, dar pandemia nu se termină la valul 4"