Valeriu Gheorghiță, provocat să dea o notă de la 1 la 10 campaniei de vaccinare
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a fost provocat, joi, să dea o notă de la 1 la 10 campaniei de vaccinare din România. „Am făcut tot ce a ținut de noi”, declară medicul, potrivit Mediafax.
Întrebat ce notă, de la 1 la 10, ar da campaniei de vaccinare în acest moment, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: „E greu de pus o notă, cum e greu să vorbești de succes și insucces. Depinde la ce anume vrem să ne raportăm. Dacă ne raportăm la rata de vaccinare din țările vest-europene, Portugalia sau Danemarca, este evident că suntem cu rata de vaccinare insuficientă. Dacă ne raportăm la rata de vaccinare din România comparată cu ceea ce se întâmplă ca program de vaccinare în România, ceea ce s-a întâmplat cu campania de vaccinare anti-HPV în 2009, în care doar 2% din cei eligibili s-au vaccinat, și cu alte programe naționale de vaccinare, pot să vă spun că în momentul de față să avem peste 50% din populația adultă vaccinată este un real succes pentru România, dar vorbim de compararea cu noi, și nu cu alte țări”.
Dacă ne cumpărăm cu alte țări, spune medicul, avem multe de recuperat
„Noi am demarat o campanie vaccinare pe un fond de reticență și de ezitare la vaccinare în general, era un trend cumva din păcate setat în ultimii 10 ani de creștere a ezitării la vaccinare atât în rândul populației pediatrice, cât și în rândul adulților și ceea ce cred că ne lipsește este această cultură a prevenirii bolilor și mai ales vaccinarea în timpul perioadei de adult”, adaugă Gheorghiță.
Potrivit acestuia, în România sunt foarte puțin adulți care își fac din 10 în 10 ani vaccinurile recomandate. Medicul spune că România are, în aceste condiții, o rată de vaccinare acceptabilă. „Mi-aș fi dorit să avem o rată de vaccinare mult mai mare. Vă spun că, alături de echipa noastră și de celelalte structuri care au fost angrenate în acest efort, am făcut tot ce a ținut de noi. Cu siguranță erau lucruri care puteau să fie făcute mai bine, acesta este rezultatul, noi ne străduim și facem toate demersurile ca în continuare oamenii să aibă acces universal la vaccinare și acesta este obiectivul nostru. Oamenii dacă își doresc să se vaccineze să poată să facă acest lucru”, a spus coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰