Video 21 de poliţişti rutieri şi-ar fi făcut un sistem paralel de sancţiuni. Şpăgile erau mai scumpe, dar şoferii îşi păstrau permisul
Încă un caz de corupţie în Poliţia Română! 21 de agenţi din Bucureşti sunt acuzaţi că luau mită de la şoferii pe care îi prindeau că încalcă regulile. Cu cât contravenţia era mai gravă, cu atât "amenda" era mai mare. Surse Observator spun că ,,atenţia" pornea de la pizza sau porţii cu mâncare, primite de la curieri, şi ajungea până la cinci mii de lei, în cazul celor care conduceau maşini de lux.
Încă de la primele ore ale dimineţii, mascaţii au descins la nu mai puţin de 30 de adrese. Pe lângă locuinţele poliţiştilor, au ajuns şi la sediile Brigăzii Rutiere şi Poliţiei Locale din sectorul 1. 19 agenţi de la rutieră şi 4 de la Poliţia Locală au fost chemaţi pentru interogatoriu.
Andre Rotaru, reporter Observator: Luni la rând, poliţiştii ar fi cerut bani şoferilor pe care îi prindeau în neregulă. Conform unor surse in anchetă, sumele variau în funcţie de gravitatea contravenţiei, şi puteau ajunge până la 1000 de euro.
Practic, poliţiştii îşi stabileau propriile amenzi, care ajungeau în buzunarele lor. Spre exemplu, cei care erau prinşi când treceau pe roşu sau nu acordau prioritate aveau de achitat în jur de 100 de euro. Iar cei care conduceau băuţi erau taxaţi dublu.
Valoarea şpăgii depindea şi de cât de scumpă era maşina pe care o conduceau contravenienţii. Agenţii pândeau des şoferii care ieşeau din cluburile din nordul Capitalei. Până la urmă, agenţii au fost prinşi cu ajutorul unor ofiţeri DGA care au greşit intenţionat în trafic.
- Se schimbă Codul Rutier: Șoferii agresivi riscă amenzi de 3.000 de lei dacă dau flash-uri sau cloxonează în trafic
- Amendă uriașă pentru un șofer din Galați, după ce a aruncat pe geam un chiștoc de țigară. Greșeala l-a...
- Şpagă între 400 și 500 de lei pentru polițiști din Bacău, ca să-i ierte pe şoferi. Agenții cereau mită zilnic
Oamenii spun că ar plăti oricât pentru a rămâne cu permisul
Reporter: Vi s-a întâmplat vreodată să vi se sugereze că ar trebui să daţi o atenţie?
Şofer: În fiecare zi. Am dat. Pentru viteză, pentru roşu, pentru mai multe...
Şofer: Decât să stai 3 luni pe dreapta mai bine dai 50 de euro.
Şoferiţă: Am un fenomen cu o prietenă căreia i s-au cerut 3000 de lei şi i-a şi dat. Cu un poliţist de aici din zona Floreasca.
Reporter: Ce făcuse?
Şoferiţă: Băuse.
Săptămâna trecută, şi şase poliţişti rutieri din Bacău au fost prinşi pentru că luau mită de la şoferi ca să nu îi sancţioneze. Şi aceştia aveau un plan tarifar. Cereau între 400 şi 500 de lei de la vitezomani sau de la cei care făceau depăşiri pe linia continuă. Anul trecut, peste 140 de angajaţi ai ministerului afacerilor interne au fost inculpaţi pentru fapte de corupţie, cu 27% mai mulţi decât în 2019.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰