Antena Meniu Search
x

Curs valutar

3 noiembrie, Sfinţii Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox

Luni, 3 noiembrie, sunt prăznuiţi Sfinţii Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala, sfinţi cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

de Redactia Observator

la 03.11.2025 , 07:32

Sfinţii Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala sunt prăznuiţi pe 3 noiembrie Sfinţii Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala sunt prăznuiţi pe 3 noiembrie - doxologia.ro

Sfinţii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul, au trăit în secolul al IV-lea, în vremea Împăratului Sapor, regele perşilor. Conform crestinortodox.ro, Achepsima a fost arestat în timpul prigoanei împotriva creştinilor din timpul domniei lui Sapor şi aruncat în temniţă, unde a pătimit vreme de trei ani. 

După torturi bestiale, el a fost decapitat. Moartea sa i-a fost descoperită în chip minunat de un copil care, potrivit Tradiţiei, a intrat în casa acestuia şi l-a sărutat pe cap spunându-i: "Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va încununa".

Iosif şi Aitala, pentru că au avut curajul să mărturisească credinţa în Hristos, au fost îngropaţi în pământ până la mijloc, iar torţionarii i-au silit pe creştini să îi bată cu pietre. 

Articolul continuă după reclamă

Prin lucrarea lui Dumnezeu, noaptea, trupul lui Iosif s-a făcut nevăzut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit un arbore de mir cu ale cărui frunze şi ramuri oamenii primeau vindecare de orice boală erau cuprinşi. Acest arbore a rodit vreme de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcină.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că o taxă turistică de 2 € ar ajuta la dezvoltarea Bucureştiului?
Observator » Ştiri sociale » 3 noiembrie, Sfinţii Mucenici Achepsima, Iosif şi Aitala. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox