Antena Meniu Search
x

Curs valutar

32 de parlamentari au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate

14 deputaţi, un senator şi alţi 17 foşti parlamentari sunt în conflict de interese, arată un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate

de Redactia Observator

la 14.10.2015 , 13:23

14 deputaţi, un senator şi alţi 17 foşti parlamentari sunt în conflict de interese, arată un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate. Dintre aceştia, mai mulţi parlamentari şi-au angajat rudele la birourile parlamentare, spun inspectorii ANI.

Valoarea totală a contractelor care încalcă regimul juridic al conflictelor de interese este de 240 de mii de euro.

32 de foşti sau actuali parlamentari au intrat în vizorul inspectorilor de iontegritate după ce în perioada 2011-2015 şi-au angajat rudel în cabinetele parlamentare unde activau. pentru recuperarea celor 240 de mii de euro care a fost obţinută de către aceştia, ANI a făcut demersuri pe lângă procurorii ÎCCJ. S-au luat deja măsuri împotriva acestora. Deja 17 dintrei ei au fost deja trimişi în judecată. Wliam Brânză sau Relu Fenechiu şi/au angajati fraţii pe post de consilieri la cabinetele lor parlamentare, iar Mădălin Voicu sau Bogdan Ciucă au decis, de exemplu să-şi aducă cu ei la serviciu şi nurorile.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri sociale » 32 de parlamentari au intrat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate