Un şofer sucevean a lovit cu maşina doi oameni şi a fugit e la locul accidentului
E alertă în Suceava, acolo unde poliţiştii încearcă să dea de urma unui şofer care a fugit de la locul unu accident.
E alertă în Suceava, acolo unde poliţiştii încearcă să dea de urma unui şofer care a fugit de la locul unu accident, la fel şi doi dintre pasagerii cu care era în maşină. Ar fi avut viteză când a izbit cu putere o căruţă nesemnalizată care i-a apărut pe şosea.
Proiectaţi în aer în impact, căruţaşul şi un prieten au scăpat doar cu răni uşoare.
Accidentul s-a petrecut puţin după miezul nopţii, pe Drumul Naţional 2, chiar la intrare în municipiul Suceava. Un şofer în viteză a depăşit o căruţă de pe şosea, însă când a revenit pe bandă, a izbit un alt atelaj nesemnalizat.
Căruţaşul şi celălalt pasager au fost proiectaţi în aer şi s-au prăbuşit pe şosea, la câţiva metri în faţă. Alături de şofer, în maşină, mai erau trei persoane.
Însă imediat după impact conducătorul auto a demarat în trombă de faţă cu martorii şi s-a făcut nevăzut. Au dar bir cu fugiţii, cu el, şi doi dintre pasageri.
"A venit o maşină, m-a evitat pe mine că eram ultima căruţă şi nu mai bine a dat în celălalt. Şi la câţiva paşi au coborât vreo trei-patru din maşină şi acela a fugit, dar acum nu ştiu dacă a luat-o înapoi", relatează un martor.
Cele două victime au ajuns la spital, dar sunt în afara oricărui pericol. Singurul care a rămas la locul accidentului a fost un tânăr, care, spune el, fusese luat la ocazie de şoferul fugar.
Aşa că nu-i cunoaşte identitatea şi nici nu poate identifica maşina. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi îl caută acum pe individ.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰