Un tânăr care jefuia un club de noapte din Suceava a început să-şi facă poze cu telefonul în timp ce fura
A intrat, s-a pozat, a furat şi a ajuns vedetă pe un site de socializare. Este vorba despre un tânăr care a crezut că "a dat lovitura" într-un club din Suceava.
A intrat, s-a pozat, a furat şi a ajuns vedetă pe un site de socializare. Este vorba despre un tânăr care a crezut că "a dat lovitura" într-un club din Suceava. Fără să se gândească la consecinţe, individul, care era clar sub influenţa alcoolului, a intrat pe geam şi a plecat de acolo cu băutură şi bani. Nu înainte de a-şi face un selfie.
Imaginile cu isprava individului au fost postate de patronul clubului pe un site de socializare. Iar faptele lui sunt demne de un serial de comedie.
Cu o sticlă în mână şi fără să se gândească la faptul că va putea fi recunoscut, individul a intrat în club şi a început să se pozeze. Nu a făcut doar selfieuri pe scenă, ci s-a uitat drept în camerele de supraveghere în timp ce a inspectat interiorul.
Odată făcute fotografiile, bărbatul a început să caute în club bani și alte lucruri de furat. Cum bani nu a găsit prea mulţi, doar 344 de lei, individul s-a gândit că şi băutura poate fi o pradă bună. Aşa că a luat mai multe sticle, producând în final un prejudiciu de aproximativ 2000 de lei.
Proprietarul clubului a făcut imaginile publice în speranța că bărbatul va fi recunoscut şi îşi va recupera paguba. Mai mult, pentru că băniueşte că hoţul de ocazie nu era foarte lucid în momentul atacului, i-a dat acestuia o a doua șansă.
A spus că dacă va aduce băutură furată sau va acoperi prejudiciul în orele următoare, este dispus să își retragă plângerea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰